Simona Halep a cucerit, sâmbătă, turneul de la Wimbledon, după ce a trecut în finală de Serena Williams, scor 6-2, 6-2. Ion Țiriac, președintele Federației Române de Tenis, a lăudat jocul româncei.

Ion Țiriac s-a declarat încântat de jocul Simonei Halep în finala contra americancei Serena Williams și a scos în evidență calitățile excelente ale sportivei din România, potrivit Mediafax.

„Ştiam că dacă va trece de câteva tururi va putea să ajungă sus, s-a antrenat foarte bine în turneu. Nu a jucat grozav la începutul anului, dar aici, după primele trei-patru meciuri, am văzut că merge din ce în ce mai bine. Dacă poţi să o deplasezi pe Serena în teren ai o şansă mare.

Citeste si...
Facebook, din scandal în scandal: Compania a trimis un doctor la mai multe spitale pentru a colecta date despre pacienţi

Simona a folosit mai mult propriile sale arme, are un talent ieşit din comun, reverul cu două mâini în lungul liniilor. Simona este o jucătoare foarte rapidă, dar nu se deplasează încă suficient de bine, a progresat însă la acest turneu, a jucat cum nu mă aşteptam, a jucat ce trebuia. E momentul ei, al familiei ei şi toţi ne bucurăm pentru acest succes al Simonei”, a declarat Țiriac, la capătul finalei feminine, care a durat doar 55 de minute.

Simona Halep este prima sportivă din România care câştigă turneul de mare prestigiu de la Wimbledon.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.