Featured, Politic

Timmermans dă un avertisment dur României. Vezi ce spune

Comisia Europeană şi Partidul Socialiştilor Europeni (PSE) nu vor accepta ca România să reducă intensitatea acţiunilor anticorupţie, a declarat, în cursul unei dezbateri organizate de postul Euronews, Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele CE şi candidat la postul de preşedinte al Executivului UE, transmite Mediafax.

În cursul unei dezbateri organizate de postul Euronews, Frans Timmermans, candidatul Partidului Socialiştilor Europeni (PSE, centru-stânga), a fost întrebat de o persoană din audienţă de ce Uniunea Europeană a adoptat o poziţie dură faţă de Polonia şi Ungaria, dar abordarea este mai blândă faţă de România, condusă de un Guvern social-democrat.

„Problema în România este lupta împotriva corupţiei. Politicienii încearcă să scape de presiunea pe care o simt în această luptă împotriva corupţiei; acest lucru este inacceptabil, iar Comisia Europeană va spune ‘nu’, chiar şi familia noastră politică va spune «nu» în această situaţie”, a răspuns Timmermans la dezbaterea Euronews.

„Este un fapt că atunci când statul de drept are probleme, când nu există un sistem de verificări şi echilibru, corupţia va creşte”, a precizat Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar UE pentru Îmbunătăţirea Reglementărilor, Relaţii Interinstituţionale, Stat de Drept şi Carta Drepturilor Fundamentale.

blank