Actualitate, Featured

Timiş: Nicolae Robu a dispus controale la cei care beneficiază de ajutoare sociale

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a declarat vineri că a dispus controale la persoanele care beneficiază de ajutoare sociale şi de locuinţe sociale, întrucât nu agreează încurajarea celor care au putere de muncă dar preferă cerşetoria şi „pomenile” din munca altora.

„Am dat dispoziţie să se facă verificări foarte atente, să vedem cine beneficiază de ajutoare sociale şi de ce, dacă sunt motivate. Vom face verificări la toate locuinţele sociale date de primărie, vrem să facem ordine în acest sector”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, primarul Nicolae Robu.

Declaraţia sa vine în contextul în care două grupuri de acţiune locală din Timişoara au anunţat că municipalitatea dispune de milioane de euro din fonduri europene destinate rezolvării problemelor persoanelor cu risc de excluziune socială.

„Nu sunt adeptul locuinţelor sociale şi al ajutoarelor sociale pentru oameni apţi de muncă. Fiecare trebuie să muncească şi să-şi asigure un rost în viaţă, o locuinţă, dar pentru asta trebuie să le placă munca. Stau doar cu mâna întinsă la pomană şi vor să trăiască doar din munca altora, care muncesc”, a adăugat edilul.

blank