Featured, Showbiz

Ţi-e dor de spectacolul luminilor de la fântânile din Piața Unirii? Revine. Iată programul spectacolelor

Evenimentul „Simfonia Apei”, de la fântânile din Piața Unirii, se reia sâmbătă, tema care va sta la baza spectacolelor de apă, muzică şi lumini din cadrul ediţiei de anul acesta fiind reprezentată de valorile românești. Spectacolul începe la ora 21.00.

Concertele de la fântânile din Piața Unirii, revine

„Show-ul care a încântat turiştii şi bucureştenii anul trecut revine la Fântânile Urbane din Piaţa Unirii. Unul dintre cele mai importante puncte de atracţie ale oraşului, care plasează Bucureştiul pe harta destinaţiilor turistice din Europa, readuce un nou sezon de spectacole care vor fascina publicul în zilele de weekend (de vineri până duminică) până la finalul lunii octombrie. Fântânile bucureştene din piaţa Unirii, redeschise în anul 2018 după un amplu proces de reabilitare desfăşurat de Apa Nova, în baza obligaţiilor asumate prin contractul de concesiune cu Primăria Capitalei, sunt primele fântâni din Europa care beneficiază de echipamente de ultimă generaţie şi oferă o nouă perspectivă apei şi oraşului deopotrivă”, potrivit unui comunicat Apa Nova.

Sistemul monitorizat complet digital permite controlul oricărei unităţi individuale din cele 44 de fântâni independente, dispuse pe o lungime totală de aproape 1,4 kilometri de-a lungul bulevardului Unirii. Fântânile din Piaţa Unirii, construite la sfârşitul anilor ’80, reprezintă unul dintre cele mai lungi astfel de sisteme din lume (1,4 km), cu o suprafaţă a apei de 16.200 mc, unic prin modul de dispunere în centrul Capitalei, notează Agerpres.

Concertele de la fântânile din Piața Unirii, revine

„În cadrul ediţiei de anul acesta, tema care va sta la baza spectacolelor este cea a valorilor româneşti, care vor fi celebrate cu un show inedit. Spectacolele de apă de la fântâni sunt declinate pe patru tematici menite a aduce în prim plan: stelele sportului românesc, pionieri ai inovaţiei româneşti, Bucureşti – capitală europeană şi genii ale culturii şi literaturii româneşti. Fiecare tematică are un mix muzical şi o paletă cromatică specifică. Spectacolele vor dura aproximativ 45 de minute, iar accesul este gratuit”, arată comunicatul.

Potrivit sursei citate, fântânile urbane din Piaţa Unirii vor oferi în sezonul de anul acesta patru variante de spectacole care vor rula, de vineri până duminică, în fiecare weekend, până la finalul lunii octombrie. Acestea au tematici diferite, melodiile selectate completând magia creată de jocul de apă şi lumini. Noile spectacole vor fi prezentate publicului treptat, astfel încât fiecare sfârşit de săptămână petrecut la fântâni va fi diferit.

Pe cele patru „ecrane de apă” orientate spre cele patru puncte cardinale, de la fântâna centrală din Piaţa Unirii se va creea o platformă multimedia imensă pe care se vor face proiecţiile temei spectacolelor.

Fântânile din perimetrul Pieţei Unirii oferă bucureştenilor spectacole de apă, lumini şi muzică, în patru regimuri de funcţionare: regim de zi, seară, respectiv noapte, de luni până joi, iar în weekend (de vineri până duminică) funcţionează seara în regim de spectacol stradal.

Programul evenimentului de redeschidere al noului sezon „Simfonia Apei” implică restricţii de circulaţie în perimetrul Pieţei Unirii, sâmbătă, în intervalul orar 18:00 – 23:00, mai arată comunicatul.

blank