Actualitate, Featured

Teodorovici a recunoscut! Ține directorii în minister mult după miezul nopții

Eugen Teodorovici a dezvăluit că directorii ANAF și ale altor instituții din subordinea Ministerului Finanțelor sunt, în multe seri, ținuți mult după mezul nopții, confirmând astfel spusele lui Gelu Diaconu.

”Mă culc, de obicei, la ora 3 dimineața. Greșesc că judec oamenii după felul meu, de a face un anumit efort, iar ei au problemele lor personale. Când lucrezi la stat, trebuie să o faci și pentru stat. Trebuie să înțelegi funcția și de ce ești responsabil, să înțelegi ce poti face bine. La Finanțe e o echipă bună, o echipă care, de multe ori, a salvat economia. Noi stăm până lucrurile se rezolvă. La mine nu există să stăm să așteptăm. Cu toții am depus un jurământ, dacă noi credem în Dumnezeu, că am jurat cu mâna pe Biblie, nu putem pleca acasă până nu rezolvăm. Am stat chiar în biroul meu, cu șefi din ANAF, din Ministerul Finanțelor. Am stat și mai târziu de ora 1 noaptea.”, a spus Eugen Teodorovici.

blank