Actualitate, Featured

Temperatură record, în acest sezon, la Polul Frigului, din Miercurea Ciuc ! Iată câte grade, sub 0 s-au înregistrat

În judeţul Harghita a fost ger în noaptea de marţi spre miercuri, cea mai scăzută temperatură de până acum a acestui sezon fiind consemnată la Miercurea Ciuc, unde mercurul termometrelor a arătat minus 15,1 grade Celsius.

Meteorologul de serviciu de la Centrul Meteo Regional Sibiu, Adrian Paşol, a declarat pentru Agerpres că şi în alte zone ale judeţului Harghita au fost temperaturi scăzute, respectiv -14,6 grade Celsius la Joseni, -13,3 grade Celsius la staţia montană Bucin, unde stratul de zăpadă este de 11 centimetri, -11,9 grade Celsius la Topliţa şi -6,2 grade Celsius la Odorheiu Secuiesc.

Potrivit lui Paşol, această scădere a temperaturilor este cauzată de un cumul de factori, respectiv o masă de aer rece, pe un fond de cer senin, un câmp anticiclonic ridicat şi stratul de zăpadă, care a amplificat radiaţia nocturnă.

Adrian Paşol a precizat că în următoarele două nopţi este posibil ca temperaturile în Harghita să ajungă şi la minus 20 grade Celsius.

Harta valorilor minime de temperatură din ţară, de pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, arată că, exceptând zonele de munte, la Miercurea Ciuc s-a înregistrat cea mai scăzută valoare la nivel naţional.

Minima absolută a lunii decembrie în Harghita a fost de -33 de grade Celsius şi s-a înregistrat la Miercurea Ciuc în anul 1998.

 

blank