RCS&RDS, numărul patru pe piaţa locală telecom, a introdus pe lista de telefoane disponibile modelul chinezilor de la Huawei P20 Pro, considerat smartphone-ul cu cea mai bună cameră foto din lume.

Huawei P20 Pro are un preţ de 3.899 lei, însă poate fi achiziţionat în rate. Clienţii pot da un avans de 395 de lei şi apoi pot plăti 24 de rate de 146 lei lunar. Modelul Huawei P20 costă 2.999 lei sau 311 lei + 24 rate a 112 lei.

Conform site-ului de teste pentru camerele telefoanelor mobile DxOMark, Huawei P20 Pro este cel mai performant. Telefoanele sunt notate de site-ul de teste cu un scor cuprins între 10 şi 100. Telefonul cu cea mai bună cameră foto din lume în 2017 a fost Google Pixel 2.

Citeste si...  Huawei Mate 20 Pro apare în imagini cu un „breton” mare şi ecran imens

Obţinând cel mai mare scor acordat vreodată de DxOMark, 109, noul Huawei P20 Pro integrează sistemul triplu-camera Leica, cu cel mai mare număr cumulat de pixeli integrat vreodată într-un smartphone.
În clasamentul DxOMark se mai află încă un model Huawei, Mate 10 Pro, dar şi telefoanele americanilor de la Apple, iPhone X, 8 şi 8 Plus.