International

Te poți îndrăgosti și să ajungi sclavă?

N-ar fi prima dată când o femeie îndrăgostită se aruncă cu atât de mare putere în brațele bărbatului, încât își uită sinele acolo. Nu este chiar cazul englezoaicei Katie Lang. Ea nu s-a abandonat deloc de bună voie dar spune că singura șansă de supraviețuie din teroarea la care a supus-o cel de care chiar se îndrăgostise, a fost să renunțe la ea însăși și să-l lase să o controleze. Și a controlat-o, fără nicio reținere: a bătut-o, a violat-o, a ținut-o captivă și a forțat-o să lucreze ca prostituată Queensland, Australia, Dubai, Abu Dhabi și în Statele Unite ale Americii, potrivit mirror.co.uk.

În cadrul unui interviu acordat emisiunii australiene „60 de Minute”, Katie Lang își amintește unul dintre cele mai înfiorătoare momente pe care le-a trăit. Femeia l-a refuzat pe Damion, iar acesta a reacționat în mod violent, ținând un cuțit încălzit la gâtul ei.

 „Am simțit că îmi va tăia gâtul așa că am sărit și el m-a aruncat înapoi pe jos și a continuat să mă stranguleze”, mărturisește tânăra. „Mi-era atât de frică de el, pentru că nu mă putea răni doar pe mine, ci și pe familia mea. Obișnuia să-mi zică tot timpul «Știu unde locuiește bunica ta». Puteam să accept lucrurile prin care treceam, dar nu știind că familia mea va fi rănită. L-am lăsat să mă controleze”, a adăugat ea.

Katie suporta toate bătăile bărbatului pentru a-și proteja familia. „Îi plăcea foarte mult să mă bată și apoi să facă sex cu mine. Am renunțat la mine însămi și la sufletul meu și l-am lăsat să mă controleze”, a mai spus ea, potrivit thesun.co.uk.

În procesul împotriva lui Damion, care a fost arestat în decembrie 2013 în America, au dat mărturie alte cinci femei, care susțineau, de asemenea, că le-a pus să se prostitueze și să se dezbrace pentru bani.

blank