Premierul Viorica Dăncilă este aşteptată luni în Camera Deputaţilor, pentru dezbateri pe tema Ordonanţei 114/2018, numită şi Ordonanţa lăcomiei, la solicitarea Grupului parlamentar PNL.

Conform progarmului şedinţei de plen de luni a Camerei Deputaţilor, la ora 16:00 au loc dezbateri politice, cu participarea prim-ministrului Viorica Dăncilă, la solicitarea Grupului parlamentar al PNL, cu tema „Opriţi Ordonanţa Lăcomiei, Ordonanţa care bagă România în faliment”, scrie News.ro.

Prezenţa premierului în Parlament are loc în contextul în care, conform Hotnews, Valdis Dombrovskis , vicepreşedinte al Comisiei Europene şi Pierre Moscovici, comisarul însărcinat cu Afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă l-au avertizat pe ministrul Teodorovici printr-o scrisoare transmisă în cursul accestei săptămâni în legătură cu necesitatea modificării OUG 114/2018, Ordonanţă care pune România într-o foarte proastă lumină printre ţările Uniunii Europene, mai ales că deţinem în prezent preşedinţia rotativă a Consiliului.

„Indexarea taxei la ROBOR ne îngrijorează foarte mult, întrucât limitează capacitatea Băncii Centrale de a-şi îndeplini obiectivele- stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară”, se arată în scrisoare.

Consilierul premierului, Darius Vâlcov, a anunţat că există consultări cu mediul de afaceri în ceea ce priveşte modificarea OUG nr. 114/2018. De asemenea, el a mai spus că Guvernul are discuţii cu Autoritatea de Supraveghere Financiară pe tema soluţiilor aplicabile dacă administratorii celor şapte fonduri de pensii private Pilon II se retrag din cauza majorării de capital social pe care trebuie să o facă în conformitate cu prevederile actului normativ.

Citeste si...  Dăncilă s-a enervat, la CEx, la Mamaia, și le-a spus liderilor PSD să-i spună în fată ce au de zis

Totodată, Adrian Vasilescu, consultant de strategie al Băncii Naţionale, a precizat că pentru a deveni lege în urma dezbaterii în Parlament, OUG nr. 114/2018 necesită un aviz de legalitate din partea BNR.

„La Camera Deputaţilor va trebui să fie făcut şi un aviz de legalitate, o analiză de legalitate şi va trebui să fie respectată legea şi cu avizul Băncii Naţionale”, a declarat Vasilescu.

În urmă cu o săptămână, în Cameră a fost invitat, pe aceeaşi temă, ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici., care a declarat că Ordonanţa 114 din 2018, prin care Guvernul impune băncilor ”taxa pe lăcomie”, este cel mai curajos act normativ de după Revoluţia din 1989, fiind o măsură care susţine autorităţile locale şi sectorul construcţiilor.

„Ordonanţa 114 este actul nomativ cel mai curajos şi îndrăzneţ de după Revoluţie, având în vedere complexitatea domeniilor pe care le reglementează. (…) Există o deschidere pentru dialog din partea tuturor miniştrilor. (…) Ordonanţa susţine autoritătile publice locale (…) şi sectorul construcţiilor”, a afirmat ministrul Finanţelor.