Politic, Stiri

„Tati, e adevărat, eşti spion, că aşa a zis Băsescu?” CE A RĂSPUNS PONTA

Premierul Victor Ponta le-a relatat miniştrilor, în şedinţa de Guvern, că băiatul său, Andrei, l-a întrebat dacă este „spion”, aşa cum a afirmat preşedintele Traian Băsescu, şi a susţinut că, atunci când el a negat, fiul său s-a arătat dezamăgit şi a spus că „ar fi fost tare” dacă era adevărat.

1937499_829076137132275_7817468352612346984_n_55476900

„Vreau să vă mărturisesc un lucru: l-am întrebat pe domnul primar general cum a fost în 2008, când, tot aşa, îl ataca preşedintele ţării ca să favorizeze pe contracandidat, şi mi-a zis că i-a fost bine, că a câştigat. Cred că, la fel, îmi prinde şi mie bine”, le-a spus Ponta miniştrilor, potrivit mediafax.ro.

El a susţinut că totuşi a dezamăgit o persoană, şi anume pe fiul său, atunci când, întrebat de acesta dacă a fost spion, el a negat.

„Am o singură persoană pe care am dezamăgit-o: băiatul meu, Andrei, aseară m-a întrebat: «Tati, e adevărat, eşti spion, că aşa a zis Băsescu? ». Şi i-am zis: »Nu!». Şi mi-a zis: «Ce păcat! Ce tare ar fi fost!» Acum, nici nu ştiam ce să-i spun. Să-l trimit pe domnul Băsescu să vorbească cu băiatul meu? Dar băiatul meu e mult mai serios şi mai responsabil şi m-am gândit să-i spun adevărul, că asta-i situaţia”, le-a relatat premierul miniştrilor, în prezenţa lui Sorin Oprescu, la începutul şedinţei de Guvern.

blank