Actualitate, Stiri

Tatăl lui Gică Popescu a fost înmormântat

Distrus, „Baciul” a fost susţinut moral de foştii colegi de la Naţională

 Gica Popescu

Tatăl fostului fotbalist Gică Popescu a fost înmormântat, joi după-amiază, în cimitirul central din Calafat, în prezenţa a peste 800 de persoane, la funeralii fiind prezenţi zeci de foşti fotbalişti, între care Gheorghe Hagi, Bogdan Stelea, Miodrag Belodedici, Dan Petrescu, Rodion Cămătaru.

Cortegiul funerar a părăsit locuinţa familiei Popescu în jurul orei 13.00 şi s-a îndreptat spre Biserica „Sfântul Nicolae” din Calafat, unde a fost oficiată slujba de înmormântare.

După aproximativ 45 de minute, cortegiul funerar s-a pus din nou în mişcare, iar în jurul orei 15.40 a ajuns la cimitirul central din Calafat.

Gică Popescu, mama acestuia şi restul familiei – soţia fostului fotbalist, sora acestuia, cumnatul şi nepoţii – au preferat să parcurgă pe jos drumul până la biserică, iar de acolo până la cimitir, deşi afară ploua şi bătea vântul.

Constantin Popescu, tatăl fostului internaţional Gică Popescu, a fost înhumat în prezenţa familiei şi a aproximativ 800 de persoane – apropiaţi ai familiei, rude şi prieteni.

La funeralii au participat mulţi dintre colegii lui Gică Popescu de la echipa naţională, între care Gheorghe Hagi, care îi este cumnat, Bogdan Stelea, Miodrag Belodedici, Dan Petrescu, Gheorghiţă Geolgău, Emil Săndoi, Rodion Cămătaru, dar şi oameni din fotbal, precum fostul arbitru internaţional Ion Crăciunescu, Gicu Balaci, preşedintele clubului Dunărea Calafat, prima echipă la care a jucat Gică Popescu.

Gică Popescu a ajuns la Calafat joi dimineaţă, după ce comisia de la Penitenciarul Rahova, unde este încarcerat, i-a admis cererea şi i-a acordat o permisie de 24 de ore pentru a participa la înmormântarea tatălui său. Popescu a ieşit din unitatea de detenţie în jurul orei 4.30 şi s-a grăbit să urce în maşina care îl aştepta în faţa penitenciarului.

Fostul internaţional nu a făcut nicio declaraţie jurnaliştilor la sosirea la casa părintească, ci doar le-a mulţumit acestora după ce i-au transmis condoleanţe.

Constantin Popescu, tatăl lui Gică Popescu, în vârstă de 71 de ani, a murit marţi dimineaţă, în urma unui infarct.

Luminiţa şi Gică Popescu au transmis presei, marţi, un scurt comunicat, în care cereau reprezentanţilor mass-media „să dea dovadă de înţelegere” şi să le acorde „liniştea şi decenţa cuvenite”, după decesul lui Constantin Popescu, tatăl fostului fotbalist.

Gică Popescu este încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde ispăşeşte pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile de închisoare în dosarul transferurilor de jucători.

Constantin Popescu spunea, în 6 martie, la două zile de la condamnarea fiului său, că nu şi-a imaginat niciodată că acesta va ajunge să fie închis.

„Niciodată în viaţa mea nu mi-am imaginat că fiul meu va fi închis. Îmi aduc aminte că eu i-am spus lui Gică, atunci când a plecat la 17 ani de la Calafat să joace la Craiova, să aibă grijă ce face în viaţă că nu vreau să mă facă de râs. Să ştiţi că băiatul meu nu m-a făcut niciodată de râs, nici măcar acum când a ajuns la închisoare”, spunea Constantin Popescu.

 

 

blank