Actualitate

Tarifele RCA vor fi corelate cu cantitatea daunelor.

RCA-ul este din nou obiect de reglementare, pentru ASF, la presiunea transportatorilor. Mișu Negrițoiu a transmis că asigurătorii vor fi obligaţi să coreleze evoluţia tarifelor RCA cu nivelul daunelor produse în ultimul an, pentru fiecare segment de asiguraţi, iar pentru vehiculele care nu pot circula în străinătate din cauze tehnice nu vor mai încheia şi poliţe Carte Verde.

Asiguratorii vor transmite în format electronic Autorităţii de Supraveghere Financiară toate elementele prin care să poată fi justificate primele solicitate, precum și baza de date utilizată pentru aceste calcule.

Conform deciziei ASF, în calculul tarifului de primă pentru RCA, asigurătorilor le este interzis să folosească indici de încărcare, coeficienţi de majorare şi/sau corecţie și nici alte instrumente de ajustare a tarifelor, pentru care nu ar putea prezenta fundamentare statistică şi actuarială. Se urmărește, astfel asigurarea unei proporţionalități între tarifele practicate în perioade succesive şi evoluţia daunalităţii pe segmentul respectiv de asiguraţi.

Un RCA care să nu crească excesiv a stat la baza protestului organizat la bucurești în decembrie, de Confederația Operatorilor și Transportatorilor autorizați din România (COTAR), care acuzau nerespectarea protocolului, de vreme ce unele polițe se scumpiseră cu peste 50 de procente.

blank