Politic

Tăriceanu şi-a găsit un aliat surpriză

Lupta aprinsa intre Calin Popescu Tariceanu, preşedintele Senatului, si sefii ICCJ si DNA. In aceasta infruntare cu liderii din Justitie, Tariceanu si-a găsit un aliat nebănuit, in persoana lui Aurelian Pavelescu, presedintele PNTCD. Povestea a inceput in momentul in care Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut marţi preşedintelui Iohannis să le demită pe şefa ÎCCJ, Livia Stanciu, şi şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. Solicitarea celui de-al doilea om in stat a venit ca urmare a scandalului creat în cazul femeii acuzate de şantaj de şefa ÎCCJ, ţinută în arest preventiv câteva luni la solicitarea DNA şi, ulterior, achitată definitiv de instanţă. În acest caz, preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, îi ţine trena lui Tăriceanu, dovedindu-se susţinător înverşunat al lui Traian Băsescu, solicită la rândul său demisia Liviei Stanciu din funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Liderul renegat al ţărăniştilor salută gestul lui Tăriceanu şi se alătură demersului.
Tariceanu
„Livia Stanciu nu mai poate stă în fruntea jutitiei: demisia! Nu doresc să aduc argumente. Nici nu este nevoie. O femeie a stat şase luni în arest preventiv fără nicio vină, în urmă Plângerii penale formulată de Livia Stanciu, Preşedinte Înaltei Curţi, pentru şantaj. DNA a recurs la arest preventiv. Ulterior, judecători ai Înaltei Curţi au hotărât că această femeie (doamna) este nevinovată. Lucrurile nu pot rămâne aşa. Dacă persoană care reprezintă oficial justiţia din România, Livia Stanciu, a formulat o Plângere în mod abuziv, ştiind, evident, că persoană este nevinovată (este imposibil că un judecător al ICCJ să nu cunoască elemente de drept penal), nu răspunde moral, cel puţin, atunci totul este compromis! Nu mai există justiţie, decentă şi nici dreptate. Nu mai există limite. Nu mai există stat de drept, fondat pe voinţă democratică a poporului. Şi atunci, trăim într-un stat dictatorial.Nici eu, nici dvs., oameni liberi, nu putem să tăcem. Dacă da, atunci suntem complici. „Cine tace, consimte.”, spune un adagiu latin, fundament al dreptului român, fundament al ştiinţei dreptului pozitiv de azi şi de mâine. Iată de ce, chiar dacă nu am fost şi nu suntem parteneri politici, salut acţiunea lui Călin Popescu Tăriceanu, care solicită demisia Liviei Stanciu, dar şi a Laurei Codruţa Kovesi! Şi mă alătur acestui demers. În numele dreptăţii şi adevărului, suferinţei unui om nevinovat, victima unui sistem ticălos. Aici nu mai este vorba despre politică, despre campanii electorale, ci despre demnitate”, scrie Pavelescu pe Facebook.
De celalata partea, Livia Stanciu, sefa ICCJ, se disculpa in aceasta situatie deosebit de grava prin faptul ca este vorba despre o nedreptate care a traumatizat un suflet de om nevinovat (Mariana Rarinca), i-a rapit libertatea pentru cateva luni bune si a lasat-o cu o suferinta care se va vindeca greu.
 
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, a declarat, referitor la achitarea Marianei Rarinca, femeia care a fost acuzată că a şantajat-o, că nu poate comenta o hotărâre judecătorească definitivă pe care are obligaţia să o respecte. „Ştiţi foarte bine că oricărui magistrat, inclusiv preşedintelui Instanţei Supreme, îi sunt impuse de lege – mă refer la Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor – anumite restricţii, anumite limitări ale libertăţii de exprimare. Nu-mi cereţi să-mi încalc sub nicio formă obligaţia pe care o am ca orice alt magistrat, de a nu comenta o hotărâre judecătorească definitivă pe care sunt obligată să o respect”, a afirmat şefa ÎCCJ, după şedinţa CSM.
În 21 mai, Mariana Rarinca, femeia acuzată de DNA că a şantajat-o pe şefa Instanţei Supreme, Livia Stanciu, a fost achitată de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti, decizia fiind definitivă. Curtea de Apel a admis apelul femeii, după ce aceasta fusese condamnată în decembrie 2014 de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare. Mariana Rarinca a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pe 1 iulie 2014, ea fiind acuzată că a şantajat-o pe Livia Stanciu, preşedintele ÎCCJ.
 
În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în perioada august/septembrie 2013 – 3 iunie 2014, Mariana Rarinca a ameninţat-o pe Livia Stanciu cu darea în vileag a unor fapte imaginare, compromiţătoare pentru aceasta şi pentru soţul acesteia. Potrivit DNA, în schimbul nedivulgării către presă a acestor informaţii, presupus compromiţătoare, Mariana Rarinca i-a pretins şefei ÎCCJ suma de 20.000 de euro.
 
„Ameninţările cu divulgarea către presă a unor informaţii presupus compromiţătoare la adresa persoanei vătămate, respectiv cererea de a-i da 20.000 de euro drept compensaţie pentru ‘datorii’ plătite de inculpată în numele soţului persoanei vătămate, au fost transmise unei rude de-a acesteia. În perioada aprilie 2014 – 3 iunie 2014, persoana vătămată a primit ameninţări prin intermediul unei convorbiri telefonice şi prin mesaje tip SMS. Inculpata a ameninţat-o pe persoana vătămată cu divulgarea către presă (un post important de televiziune) a unor date compromiţătoare despre persoana vătămată şi familia acesteia”, arăta DNA la 1 iulie.
 
Procurorii mai susţineau că faptele pe care femeia intenţiona să le divulge cu privire la Livia Stanciu şi la membrii familiei acesteia sunt imaginare, întrucât nici şefa ÎCCJ, nici soţul acesteia nu au avut şi nu au vreo datorie faţă de Mariana Rarinca.
blank