Actualitate, Featured

Tăriceanu se razbună şi anunţă că este posibil ca ALDE să nu voteze rectificarea bugetară

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care și-a anunțat candidatura la alegererile prezidențiale din 10 noiembrie, spune că partidul său nu va vota rectificarea bugetară dacă Viorica Dăncilă nu va avea o discuție cu ALDE despre acest subiect.

„Sunt foarte mulți colegi nemulțumiți de raporturile din coaliție. I-am spus și doamnei Dăncilă, cred că a luat notă că trebuie coaliția să funcționeze diferit. Urmează rectificarea bugetară. Facem parte dintr-o coaliție, aștept ca doamna premier să ne invite la o discuție despre rectificarea bugetară, pentru că altfel colegii mei mi-au spus că nu vor să voteze rectificarea bugetară”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

„Noi punem accent foarte mult pe investiții pe care trebuie să le facă guvernul în domenii de interes public larg. Nu se vede acest lucru, din ce a apărut în presă, penteru că nu am primit o formă oficială de rectificare a bugetului. Ne așteptăm să discutăm despre aceste aspecte”, a adăugat el.

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici, a spus că prima rectificare bugetară ar trebui făcută până pe 31 iulie și a vorbit despre un pachet de măsuri menite să eficientizeze cheltuirea banului public, car ear urma să includă şi măsuri privind pensiile speciale, dar şi limitarea unor cheltuieli cum ar fi călătoriile gratuite cu trenul acordate studenţilor.

De asemenea, rectificarea bugetară va include o serie de măsuri de restructuare a aparatului de stat, la nivel de secretari de stat şi cabinetele acestora, dar procesul de analiză a funcţionarilor se va prelungi şi în august, potrivit lui Teodorovici.

Surse: Digi24, Mediafax

blank