Actualitate, Featured

Tăriceanu se joacă de-a Coaliția: Săptămâna viitoare poate iesim de la guvernare

Călin Popescu Tăriceanu le-ar fi transmis colegilor de partid un mesaj intern în care le-a comunicat că, la ședința formațiunii de săptămâna viitoare, le va propune spre validare o alianță politică cu Pro România, au declarat surse din ALDE, pentru Mediafax.

Astfel, urmează ca la întrunirea forului statutar al ALDE de săptămâna viitoare să fie discutat subiectul în vederea luării unei decizii în acest sens, au explicat sursele citate.

Acest lucru ar însemna trecerea ALDE în opoziție și implicit ieșirea de la guvernare, au mai spus sursele menționate.

Președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, într-un interviu acordat Mediafax, că Executivul funcţionează din inerţie şi nu vrea să facă parte dintr-o „guvernare impotentă”. Acesta a avut, totodată, discuţii cu Pro România pentru a forma o alianţă.

Viorica Dăncilă şi Călin Popescu Tăriceanu au avut, miercuri seară, o şedinţă a coaliţiei, în care au stabilit respingerea proiectului de lege privind amnistia şi graţierea în Parlament. Cele două partide nu au ajuns încă la un consens privind restructurarea Guvernului, potrivit unui comunicat de presă transmis de ALDE.

ALDE a solicitat PSD să vină cu un nou program de guvernare şi cu o restructurare parlamentară, dar acest lucru a fost respins de Viorica Dăncilă, care a anunţat că va merge pe varianta unei remanieri.

Anterior întrevederii de miercuri a coaliției, Viorica Dăncilă a mai cerut ALDE să îşi asume responsabilitatea guvernării şi să înţeleagă că un partid nu poate să fie şi la putere şi în Opoziţie. De asemenea, liderul PSD a afirmat că dacă nu va găsi consens cu ALDE, va căuta sprijin în alte formaţiuni politice, inclusiv în UDMR.

La începutul lunii, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat pe Facebook, că a stabilit împreună cu Victor Ponta ca cele două partide, ALDE şi Pro România să colaboreze sub forma unei alianţe politice. „În 22 iulie am spus că dacă ALDE iese de la guvernare suntem dispuşi la un proiect politic comun”, i-a răspuns Ponta. Ulterior, Tăriceanu şi-a nuanţat punctul de vedere: a înlocuit expresia „am hotărât o viitoare colaborare” cu „am discutat o viitoare colaborare”.

 

blank