Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Tăriceanu: PNL pierde prin fuziune. PDL câştigă scăpând de vânătoarea lui Băsescu

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, că PNL va pierde din fuziunea cu PDL, în timp ce democrat-liberalii vor câştiga, reuşind să scape de „vânătoarea” lui Traian Băsescu şi să se ascundă de electoratul care i-a penalizat pentru politicile „dezastruoase” în perioada 2009-2012.

tariceanu_56_58521400_69650700_41318800_15616100_73550300_42056100

„Fuziunea este o greşeală pentru PNL, este extrem de valoroasă pentru PDL, care reuşeşte două lovituri dintr-o dată. Prima, se ascunde de electoratul care i-a penalizat pentru politicile dezastruoase duse în perioada 2009-2012 şi de care, altfel, n-ar fi putut să scape foarte uşor de această imagine catastrofală şi, în al doilea rând, liderii PDL reuşesc să scape de vânătoarea la care-i supune Băsescu de o bună bucată de vreme”, a declarat preşedintele Senatului, într-o conferinţă de presă comună că preşedintele ALDE, Graham Watson.

În opinia sa, preşedintele Traian Băsescu are nevoie de un partid pentru a-şi continua proiectele politice, iar PDL, prin fuziunea cu PNL, „pare să scape”.

„Eu nu cred că vor scăpa până la urmă şi că se vor trezi la aceeaşi masă cu Băsescu, Udrea şi compania, pentru că în PDL există încă un procent mare de lideri şi de membri care sunt într-o legătură mai mult sau mai puţin vizibilă cu Băsescu. Inclusiv intrarea lui Mihai-Răzvan Ungureanu în PDL este elementul clar de legătură cu Băsescu”, a susţinut Tăriceanu, subliniind că, recent, Ungureanu a vorbit „în termeni foarte elogioşi” de şeful statului, spunând că îl vede viitorul prim-ministru.

„Nu m-ar mira ca, la un moment dat, să vedem, şi asta destul de repede după ce Băsescu îşi pierde mandatul, să vedem o apropiere între viitorul partid şi Băsescu şi acoliţii lui”, a adăugat preşedintele Senatului.

Tăriceanu a mai spus că PDL „nu se poate rupe de trecutul lui reprezentat de Băsescu”, o dovadă fiind faptul că parlamentarii democrat-liberali nu au participat la votul din Parlament în urma căruia s-a adoptat declaraţia politică prin care i s-a cerut demisia preşedintelui Băsescu.

„Aceste legături mă fac să vă spun că am convingerea că, mai devreme sau mai târziu, dar relativ devreme, se vor găsi la aceeaşi masă împreună cu Băsescu şi din acest mariaj cel care va pierde este PNL”, a menţionat Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu a mai susţinut că liberalii pierd trecutul istoric, bunul renume, tradiţia, precum şi o perioadă de guvernare care este încă un reper pentru mulţi, în timp ce PDL „n-are niciun fel de istorie, n-are nimic în spate”.

Totodată, Tăriceanu şi-a exprimat convingerea că, până la finalul anului, Vasile Blaga va fi preşedintele partidului rezultat din fuziunea PDL-PNL.

blank