Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni că trebuie susținută coeziunea la nivelul Uniunii Europene pentru a evita decalajele dintre extremitățile acesteia și confruntările cu forțele populiste și extremiste.

„Trebuie să susținem convergența, să consolidăm și să apărăm coeziunea la nivelul întregii UE. Aceste lucruri sunt fundamentale pentru că preîntâmpină decalajele care există deja între est și vest și între sud și nord. Dorim ca acestea să fie transformate în mod ireversibil pentru că altfel trebuie să facem față riscului unei confruntări cu forțele populiste și extremiste și să evităm astfel să nu se destrame Uniunea, deoarece Parlamentul European este un partener cheie în cooperarea la nivelul UE și a instituților acesteia. Considerăm că COSAC este forumul potrivit pentru schimbul de informații și pentru schimbul de a pune în practici”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la deschiderea reuniunii membrilor Conferinței comisiilor parlamentare de afaceri europene din parlamentele naționale ale UE, desfășurată în Parlament, conform Mediafax.

Citeste si...  Tăriceanu sustine că discursurile lui Iohannis sunt defăimatoare la adresa României

Acesta a susținut că „unul dintre obiectivele noastre îl constitue adoptarea cadrului financiar multianual”.

De asemenea, președintele Senatului a afirmat că una dintre provocările UE este Brexit.

„Brexit aduce pentru UE provocări suplimentare în special deoarece termenul convenit se apropie și există această impresie că eforturile unui text bine aranjat au fost irosite. Trebuie să avem o perspectivă deschisă în perioadă următoare așteptăm să vedem ce dorește Rgatul Unit, să trecem mai departe”, a adăugat Tăriceanu.