IT&C

Tăriceanu nu va merge la Cotroceni, la depunerea jurământului noilor miniștri: Președintele României și-a abandonat rolul de garant al Constituției

Tăriceanu explică de ce nu va merge la Cotroceni, la depunerea jurământului noilor miniștri. ”Președintele României și-a abandonat rolul de garant al Constituției”, a transmis președintele Senatului, luni, printr-un comunicat oficial.

”Am anunțat încă de ieri, 14 octombrie a.c., că nu voi participa la ceremonia depunerii jurământului noilor miniștrii care se va desfășura la Cotroceni. Doresc să informez opinia publică despre semnificațiile acestei decizii. În primul rând, neparticiparea la acest eveniment reprezintă protestul meu punctual față de declarația făcută de Președintele României, dl. Klaus Iohannis, potrivit căreia domnia sa nu mai recunoaște principiul prezumției de nevinovăție valabil pentru toți cetățenii, așa cum este el statuat de Constituție. Din istoria recentă s-a putut constata că domnul președinte aplică selectiv acest principiu, în funcție de apartenența subiectului la o tabără sau alta sau dacă e vorba de propria persoană”, a spus Tăriceanu.

El a precizat că în al doilea rând, a dorit ca să marcheze public prin acest gest că Președintele României și-a abandonat rolul de garant al Constituției, pe care a jurat la învestire, faptă inacceptabilă pentru Parlament, pentru Senatul României al cărui președinte sunt și, în general, pentru orice cetățean român.

”Îmi exprim speranța că domnul Președinte Iohannis își va revizui poziția și va accepta că nimeni nu este mai presus de lege, nici măcar Președintele României, chiar dacă se bucură acum temporar de o imunitate absolută”, a mai spus Tăriceanu.

blank