Featured, Politic

Tăriceanu: Instituţiile de forţă, dezinformare a Comisiei Europene

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, vineri, că rapoartele transmise Comisia Europeană arată o realitate defromată. 

„În redactarea numeroaselor rapoarte din ultimii unsprezece ani ale Mecanismului de Cooperare şi Verificare, Comisia s-a bizuit aproape exclusiv pe imaginea deformată ce i-a fost furnizată de instituţiile de forţă ale statului şi pe percepţiile vehiculate în anumite medii de presă şi grupuri de presiune şi de interese. Aşteptăm încă din partea Comisiei să se poziţioneze cu privire la adevărurile incomode care ies la suprafaţă la Bucureşti şi să explice de ce a desconsiderat şi ignorat sistematic semnalele de alarmă ce i-au fost trimise de anumite persoane cu privire la gravele abuzuri comise de unele instituţii şi persoane din sistemul judiciar. Din cauza politicii părtinitoare, uneori chiar partizane a Comisiei, Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost ţinut captiv de sistemul de influenţă ocult şi meta-legal coordonat de Serviciul Român de Informaţii şi de Direcţia Naţională Anticorupţie, devenind pur şi simplu un alt instrument, la nivel naţional, de presiune asupra oponenţilor acestui sistem paralel cu statul de drept”, a arătat Tăriceanu la deschiderea lucrărilor celei de-a 19-a reuniuni a Asociaţiei Senatelor din Europa.

blank