Featured, Politic

Tăriceanu îl atacă pe Iohannis cu proverbe şi zicatori: Pestele de la cap se împute

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu îl critică în termeni duri pe șeful statului, despre care spune că, în loc să îi țină uniți pe români, îi dezbină.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat marţi, la Vaslui, că România este o ţară dezbinată şi că situaţia este provocată şi întreţinută de însuşi şeful statului.

„Din punctul meu de vedere, această învrăjbire nu este specifică ultimelor săptămâni de campanie electorală. Fractura asta enormă în societate este de o bună bucată de vreme şi cred că este cel mai regretabil lucru care s-a întâmplat pentru România. Acum privim doar pentru alegerile pentru Parlamentul European, dar perspectiva trebuie să fie mai lungă. Ce facem cu România? Crezul meu este că noi trebuie să avem o Românie unită, dar, aşa cum spune proverbul, ştiţi că peştele de la cap se împute. Atâta vreme cât preşedintele României nu va înţelege că misiunea lui cea mai importantă, dincolo de reprezentarea la întâlniri oficiale şi sindrofii, este să-i ţină pe români împreună, pentru că el este preşedintele tuturor românilor după ce este ales, România o să rămână, din păcate, o ţară divizată, în loc să fie capabilă să îşi unească energiile pentru a progresa”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, informează Agerpres.ro.

Preşedintele ALDE a precizat că România trebuie să îşi asume un proiect naţional major şi să devină a şaptea ţară ca pondere în deciziile politice din Uniunea Europeană, subliniind că acest lucru se poate întâmpla doar dacă ţara va progresa din punct de vedere economic.

„Numai ţările cu o economie puternică pot să aibă greutate şi în deciziile politice. Eu aşa văd viitorul, o ţară care să fie condusă de un preşedinte care uneşte românii şi nu îi dezbină şi cred că sunt în asentimentul majorităţii românilor”, a mai spus Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu a participat marţi, la Vaslui, la prezentarea candidaţilor ALDE pentru alegerile europarlamentare.

„Se înregistrează anumite mutații, anumite tendințe. Rezultatele la alegerile eruoparlamentare vor constitui un indiciu pentru ce va fi la prezidențiale, dar numai parțial.

Ele au o incidență asupra peisajului politic, dar din punct de vedere legal, constituțional, ele nu au cum să influențeze situația din Parlament.

Rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European nu este un argument pentru răsturnarea guvernului.

Nu a existat pe parcursul acestei campanii o reală dezbatere pe temele de interes pentru Parlamentul European.

Problema de fond pe csare, până la urmă, și cei din Comisia Europeană vor trebui să o recunoască, pentru că senzația mea este că ei erau la curent cu ce se întâmpla și au închis ochii, cel puțin au închis ochii, la toate aceste abuzuri din dorința de a avea niște rezultate spectaculoase. Dar rezultatele aceestea spectaculoase s-au realizat cu niște costuri care în alte țări nu ar fi acceptate. Aceste încălcări grave ale legii, ale Constitituției nu ar fi acceptate în celelalte țări europene.

Până la urmă, pe termen lung, cum aceste lucruri au ieșit la suprafață, vor ieși și mai multe lucruri; și chiar și prietenii noștri europeni care astăzi se îngrijorează pentru situația din România vor trebui să vadă și ceea ce s-a întâmplat înainte și să înțeleagă că măsurile care au fost luate în ultima perioadă, de reformă a justiției, vin să îndrepte o situație care reprezenta un grav derapaj de la statul de drept”, a declarat Tăriceanu la Antena3.

blank