Călin Popescu Tăriceanu anunță că cei trei disidenți din ALDE care au acceptat să fie propuși miniștri în cabinetul Vioricăi Dăncilă „sunt decăzuți din calittea de membri ALDE cu efect imediat”.

Călin Popescu Tăriceanu a spus că Delegația Permanentă a ALDE se va întruni, luni, pentru a formaliza deciziile de excludere a membrilor ALDE care au acceptat să fie propuși în Guvern de către premierul Viorica Dăncilă.

„Domnul Băișanu mai e membru ALDE până luni, când va avea loc ședința Delegației Permanente. Preocuparea mea nu e de dl Băișanu ca persoană. E vorba de orice membru ALDE care încalcă prevederile statului”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, într-o intervenție telefonică miercuri seara la TVR.

Alexandru Băișanu, invitat în platoul TVR 1, a intervenit în discuție și a spus că nu a plecat din ALDE, precizând că îl respectă pe Călin Popescu Tăriceanu care îi este președinte.

Reacția vine după ce Dăncilă a anunțat o remaniere a Guvernului și a trimis la Cotroceni propuneri de miniștri, inclusiv de la ALDE, chiar dacă formațiunea a ieșit oficial de la guvernare.

Preşedintele ALDE a făcut acest anunț în scrisori deschise adresate preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Viorica Dăncilă.

„În ședința Delegației Permanente a ALDE din data de 26 august s-a votat cu majoritate covârșitoare (83 voturi pentru și 2 abțineri) denunțarea protocolului cu PSD, precum și retragerea din coaliția de guvernare”, se arată în scrisoarea lui Tăriceanu către Dăncilă.

Citeste si...  Firea, vizita oficiala la Dublin si intalnire cu primarul orasului

„În ședința Biroului Politic Central al ALDE din 3 septembrie, s-a hotărât, tot cu o majoritate covârșitoare, excluderea oricărui membru ALDE care acceptă o desemnare din partea altui partid într-o funcție publică fără acordul partidului. Prin urmare, persoanele care au acceptat nominalizările pentru funcțiile de miniștri sunt decăzuți din calitatea de membru ALDE cu efect imediat”, a mai spus preşedintele ALDE.

Tăriceanu îi cere lui Iohannis „să ia în considerare prevederile articolului 85, alineat 3, din Constituție”. Este articolul care prevede că Executivul trebuie să ceară votul Parlamentului, în cazul în care structura politică a acestuia se schimbă.

Pe de altă parte, în scrisoarea către Dăncilă, Tăriceanu îi reproșează: „Toate aceste manevre reprezintă încercări disperate de salvare personală și de a prelungi agonia Guvernului pe care îl conduceți”.

Viorica Dăncilă ar vrea astfel să evite votul Parlament pentru restructurarea Cabinetului. Dăncilă a apelat la disidenții din ALDE pentru a susține că Executivul nu și-a schimbat culoarea politică.

În partid s-au discutat în ultimele zile mai multe variante dar și riscul ca restructurarea să nu treacă la vot. PSD a încercat o interpretare a Constituției, sugerând că nu este nevoie de majoritatea de 233 de voturi pentru a aproba noua structură a Guvernului după ieșirea ALDE de la guvernare.