Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că judecătorii şi procurorii trebuie să aibă cariere separate, motivând că un procuror ajuns judecător nu va putea să îşi schimbe complet maniera de abordare.

„Ceea ce am stabilit în dezbaterea pe Legile justiţiei anul trecut, şi anume separarea carierelor, trebuie să rămână. Adică nu mi se pare oportun să revenim asupra acestei chestiuni şi am să vă spun şi de ce. Am aproape convingerea că un procuror cu o experienţă importantă odată ajuns judecător nu va putea, din considerente naturale, să schimbe complet maniera de abordare. Rolul procurorului şi rolul judecătorului sunt total diferite în justiţie. Din acest motiv, nu cred că este oportun să amestecăm aceste cariere. Trebuie să respectăm ce am făcut anul trecut şi să rămânem consecvenţi”, a afirmat, miercuri, la Parlament, Tăriceanu, citează Agerpres.

El a precizat că „trebuie să existe o independenţă în ceea ce priveşte modul în care funcţionează procurorii”.

„Sigur, noi vorbim, în principal, însă de independenţa judecătorilor. Procurorii, conform Constituţiei, lucrează sub autoritatea ministrului, dar sigur că ministrul nu poate să intervină în dosarele pe care ei le instrumentează. Şi acest lucru cred că trebuie să rămână exact aşa”, a mai spus Tăriceanu.

Citeste si...  Afaceristul Ioan Neculaie a fost prins la Giurgiu

Pe de altă parte, şeful Senatului susţine că Ordonanţa 7/2019 referitoare la Legile Justiţiei se justifică.

„Sunt anumite lucruri care ţin de desemnarea şi, în final, alegerea procurorilor care vor lucra în Parchetul General European. Sunt şi alte prevederi. Nu numai cele care au născut până la urmă controverse. Sunt şi foarte multe lucruri necesare”, a adăugat liderul ALDE.

Tăriceanu a mai declarat că nu şi-a schimbat părerea despre ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, împotriva căruia opoziţia a depus o moţiune simplă în Camera Deputaţilor.

„Nu pot face eu evaluarea miniştrilor. Acest lucru, după cum ştiţi, este rolul premierului. Părerea mea este că cei din Opoziţie trebuie să utilizeze toate armele pe care le au la dispoziţie. Sunt sănătoşi să o facă. Părerea despre domnul ministru nu mi-am schimbat-o”, a punctat Tăriceanu.