Actualitate, Featured

Tăriceanu cere ajutorul Băncii Naționale

În perioada de criza, statul și banul public trebuie să finanțeze și să susțină economia. Vreau, de asemenea, să subliniez necesitatea dirijării creditelor guvernamentale către industria autohtonă de echipamente, medicamente și materiale necesare în domeniul sănătății“. Sunt doar două dintre declarațiile făcute de Călin Popescu Tăriceanu în discursul său susținut în cadrul ședinței comune a Parlamentului pentru încuviințarea stării de urgență.

Tăriceanu cere ajutorul Băncii Naționale

Discursul integral al președintelui ALDE Călin Popescu Tăriceanu:
„Primul lucru pe care vreau sa il subliniez este ca voi vota pentru legiferarea starii de urgenta, masura care este absolut necesara, dar care din pacate este luata cu o mare intarziere.

In al doilea rand, vreau sa ma refer la una din masurile absolut necesare care ar trebui luate de guvern in aceasta perioada grava. Este vorba despre instituirea izolarii individuale la domiciliu pentru cetateni, bineinteles in conditia in care ei se pot deplasa pentru nevoi esentiale, pentru aprovizionarea cu alimente, pentru a merge la medic sau la spital, pentru a merge la lucru acolo unde nu exista posibilitatea desfasurarii activitatii de la domiciliu samd. O astfel de masura a fost luata deja in Franta de guvernul francez din data de 18 martie. Si cer imperios guvernului sa adopte aceasta masura acum, nu dupa ce va exista o explozie a epidemiei si ne vom confruta cu zeci de mii de persoane infectate cu coronavirus, moment in care sistemul sanitar, evident, nu va mai putea face fata. Este o masura care trebuie luata din vreme si acum este momentul.

Sigur ca problema masurilor economice nu este de lasat pe planul 2. Vad o actiune foarte timida a guvernului. Guvernul si prim-ministrul, impreuna cu ministrul de finante, par sa fie in continuare inhibati de grija depasirii deficitului bugetar. Trebuie sa subliniez ca in perioada de criza, statul si banul public trebuie sa finanteze si sa sustina economia. Din experienta proprie, la finele anului 2008, la penultima reuniune a Consiliului European la care am participat in calitate de prim-ministru, cancelarul Germaniei Angela Merkel mi-a spus: Who cares now about budgetary deficit? (cui ii pasa acum de deficitele bugetare?). Si, trebuie remarcat, ca atunci criza s-a instalat treptat, nu cu viteza de acum, si nici nu s-a suprapus peste o epidemie cum este cea de fata.

Vreau, in continuare, sa fac apel la Banca Nationala pentru a scadea dobanda de referinta, pentru a stimula bancile sa pompeze bani sub forma de credite in economie. De asemenea, trebuie continuata finantarea tuturor proiectelor de investitii publice in curs de derulare si urgentarea procedurilor de achizitie publica pentru alte proiecte care nu au primit finantare exact din cauza plafonarii deficitului bugetar. Aici includ proiectele administratiei locale. Trebuie sa mergem cu finantarea, cu credite guvernamentale derulate prin banci, a firmelor din sectorul privat si public, care in prezent sunt profitabile, dar care in mod previzibil vor intampina probleme in perioada urmatoare.

Sigur ca o masura care am vazut ca a fost luata este cea de acordare de catre guvern a sumelor necesare achitarii de catre firme a indemnizatiei de somaj tehnic la nivel de 75% din salariu si cred ca aceasta masura este necesara pentru a nu pierde forta de munca. Vreau, de asemenea, sa subliniez necesitatea dirijarii creditelor guvernamentale catre industria autohtona de echipamente, medicamente si materiale necesare in domeniul sanatatii. Creditele de importuri vor trebui date numai si numai pentru materii prime sau cazuri de stricta necesitate. De asemenea, cred ca e foarte util ca in aceasta perioada creditele guvernamentale sa incerce stimularea productiei interne de produse alimentare si prevenirea efectelor secetei. Finantarea irigatiilor in situatia unui an secetos este o masura de maxima urgenta, care trebuie avuta in vedere.

Ca o concluzie, as spune ca banii publici care vor fi pompati in economie vor trebui sa fie folositi pentru ajutorarea firmelor cu capital romanesc si a antreprenorilor romani, in vederea pastrarii locurilor de munca.

Va multumesc!“

 

 

blank