Featured, Politic

Tăriceanu infimră zvonurile referitoare la un OUG privind amnistia și grațierea

Zvonurile potrivit cărora coaliția de guvernare ar pregăti o ordonanță de urgență cu privire la amnistie și grațiere au fost infirmate de Călin Popescu-Tăriceanu. 

„Trebuie să ne punem întrebarea, totuşi, de ce nimeni nu confirmă, pentru că nu s-a discutat subiectul. Cred că a fost aruncat în presă pe anumite canale, nu e prima dată că se întâmplă şi atunci, sigur, văd că foarte mulţi muşcă la subiect şi subiectul se umflă. Şi, astăzi, am fost şi eu întrebat, dar nu am făcut niciun fel de declaraţii publice de dimineaţă, dintr-un simplu motiv, că eram îmbrăcat nepotrivit, aveam o şedinţă cu colegii mei, nu am anticipat că va fi presă la Parlament şi le-am spus informal celor de la presă că acest subiect nu s-a discutat. M-am văzut astăzi cu preşedintele PSD, cu Liviu Dragnea, am stat de vorbă mult într-o formulă mai extinsă, cu secretarii generali ai celor două partide din coaliţie, şi nu am discutat acest subiect(…)Nu există, din ce ştiu eu, mâine (marţi – n.r.) este şedinţă de Guvern, vreau să fiu foarte clar, m-am interesat nu este pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern. Au fost zvonuri, am văzut colegii dumneavoastră jurnalişti, acreditaţi la Parlament, care întrebau: avem informaţii că va fi mâine pe ordinea de zi. Nu e pe nicio ordine de zi. Mâine se ţine şedinţa de Guvern. De ce marţi şi nu joi, m-au întrebat. Pentru că este o altă ordonanţă de urgenţă pe mediu care trebuie să pună în acord Directiva europeană cu legislaţia noastră, există un termen şi acesta e motivul pentru care s-a decalat pentru marţi şedinţa de Guvern”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu luni seara, la TVR 1.

blank