Featured, International

Ţara care a decis graţierea a peste 8.000 de deţinuţi

Marţi, noul preşedinte al Myanmarului a anunţat că peste 8.000 de deţinuţi vor fi graţiaţi, o decizie care are legătură cu încercarea de reformare politică a ţării, după zeci de ani de dictatură militară.

Graţierea în masă dictată de noul preşedinte Win Myint are menirea de a „aduce pacea”, ca parte integrantă a aniversării noului an în Myanmar, scrie reuters.com. Acesta nu a precizat când va avea loc graţierea.

Unul dintre cei mai influenţi lideri din Myanmar, Aung San Suu Kyi, a transformat într-o prioritate reconcilierea după războiul civil. Partidul ei, Liga Naţională pentru Democraţie, a fost instaurat în 2016, în contextul unor aşteptări fără precedent legate de libertăţile cetăţeneşti şi după aproape 50 de ani de regim militar.

Doi reporteri Reuters reţinuţi în Myanmar nu au fost incluşi în graţierea în masă, potrivit lui Min Tun Soe, purtătorul de cuvânt al Departamentului Penitenciarelor din Myanmar, motivând procedurile legale în curs de desfăşurare.

Un tribunal din Yangon a desfăşurat audieri preliminari încă din ianuarie 2018, pentru a decide dacă jurnaliştii vor fi puşi sub acuzare sub incidenţa Legii Secretelor Oficiale, care poate aduce o pedeapsă maximă cu închisoarea de 14 ani.

Peste 6.000 de deţinuţi, care au fost condamnaţi pentru infracţiuni legate de droguri, vor fi incluşi în graţiere, potrivit unui anunţ publicat pe Facebook de purtătorul guvernamental Zaw Htay.

Circa 2.000 de membri ai armatei din Myanmar şi forţele de poliţie, care au fost încarceraţi sub incidenţa Legii Marţiale sau a Legii de Disciplină a Poliţiei, vor fi eliberaţi, a scris Zaw Htay.

36 de deţinuţi aflaţi pe o listă a unui ONG privind drepturile omului, AAPP (Asociaţia de Asistenţă pentru Deţinuţii Politici), au fost incluşi în graţiere.

Sute de deţinuţi politici au fost eliberaţi din închisorile din Myanmar în urma unor graţieri, după ce Suu Kyi, laureată a premiului Nobel, a preluat puterea, după 50 de ani de dictatură militară.

blank