Featured, Life

Tabuurile din dormitor

Femeile serioase nu vorbesc despre sex. În adolescenţă, am tot auzit vorbele astea şi teamă mi-e că şi acum, în secolul XXI, există prea multe doamne, ba chiar şi domnişoare care gândesc aşa. Şi nu e tocmai bine.

Nu e bine în primul rând pentru tine, femeie care vrea dragoste adevărată, cu romantism şi patimă deopotrivă. Care-și doreşte plăcere şi fior, satisfacţie şi relaxare. Nu e bine nici pentru el, care încearcă să-ţi şi să-şi facă pe plac, dar nu prea ştie cum fiindcă, nu-i aşa, nu-i frumos să spui tu, femeie serioasă, ce şi cum ai vrea să se întâmple. A venit vremea, aşadar, să lași deoparte tabuurile în dormitor. Dacă tot te lauzi că ţi-ai găsit jumătatea, iar dragoste ca a voastră mai rar găsești, uită de interdicţii, prejudecăţi, închistări!

Asta nu pot face!

Este cel mai des întâlnită rezervă a femeilor. Poziţii despre care nu ştiu nimic, doar vorbele spuse de vreo babă cu ochi pofticioşi şi mâna la gură a ruşine. Feluri de a obţine plăcerea despre care au citit, dar cu mare fereală, prin reviste. Iar când vine el şi, cu mare grijă să nu-i lezeze mândria şi (falsa) pudoare, începe s-o mângâie într-un fel anume, sar cât colo, cu aerul că sunt tratate drept dame de consumaţie. Problema e următoarea: în dormitor, este permis tot ce vă face plăcere amândurora. Încearcă, cine ştie ce revelaţii vei avea! Mult aşteptatul orgasm ar putea sosi mai uşor şi intens. E posibil ca prejudecăţile şi complexele să te ţină departe de cele mai nesperate plăceri. Iar asta, trebuie să recunoaştem, are efect asupra femeilor nu numai pe termen scurt. Pentru că o relaţie sexuală împlinită, în special cu bărbatul pe care-l iubeşti, e benefică pentru tonus, dar şi pentru sănătate, în cel mai propriu sens cu putinţă.

Şi ştii ceva? Dacă tot îţi iei inima în dinţi să faci ceva altfel, profită de ocazie şi cere-i un preludiu mai lunguţ, cu mângâieri uşurele, care să vă pună pe jar. Ei, aşa parcă-ţi mai vine inima la loc, nu?

De ce vorbeşti aşa?

Aşa cum? Un pic vulgar… Se pare că pe bărbaţi, dar şi pe multe femei, dacă e să credem ce spun specialiştii, îi excită vorbele mai murdare zise în timpul actului sexual. Să presupunem că nu-ţi place. Poate fi de înţeles, dar, în loc să te oripilezi şi să pozezi în fecioară rănită, încearcă să înţelegi care o fi rostul acelor vorbelor, măcar se le înlocuiţi cu unele care să vă placă amândurora. Se pare că şoptite la ureche, mai ales în timpul preludiului, chiar şi vorbe obişnuite precum „te vreau“, „sunt numai a ta“ îi aprind călcâiele. Dacă apoi vin câteva cuvinte mai explicite despre ce anume aţi vrea să faceţi, succesul orgasmului e garantat! Şi nici măcar nu-i atât de greu şi nici așa de ruşinos precum îţi imaginezi, mai cu seamă dacă vă iubiţi. Pentru că (bănuiesc că ştii deja) e foarte bine ca în cuplu parte-nerii să cunoască plăcerile şi dorinţele celuilalt. Recunosc, merge pe încercate, dar e mai incitant să ţi se spună clar.

Încredere deplină

Acordă-i partenerului tău încredere necondiţionată, este foarte important! Între voi nu trebuie să existe jenă pentru că, în primul rând, există dragoste. Vorbeşte cu el despre dragostea trupului aşa cum îi vorbeşti despre cea a sufletului sau despre cea a minţii. Dacă vrei ca iubirea voastră să fie desăvârşită, aminteşte-ţi că sexul într-un cuplu este traducerea fizică a sentimentelor pe care şi le poartă cei doi.

Rutina nu-i bună

Nu-i adevărat că femeile preferă cărările bătătorite în materie de sex. E vorba doar despre educaţie şi, încă o dată, despre prejudecata că nu-i frumos să vorbeşti despre sex, să ai imaginaţie, să ai, Doamne fereşte, fantezii. E bine însă de ştiut că, atunci când iubeşte cu adevărat, femeia trece foarte uşor peste prejudecăţi. Iar dacă refuză variaţiunile fără nicio explicaţie, femeia ruşinoasă îşi va determina partenerul să dea înapoi, să nu mai aibă idei, iniţiativă, ba chiar să se retragă discret din relaţie. Rutina este bună în creşterea bebeluşilor, nu în dragoste. Monotonia nu-i bună nicicând!

blank