Surse politice au declarat căLiviu dragnea ar face presiuni asupra ALDE și a ministrului Justiției pentru adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru modificarea legii 304, astfel încât componența completelor de 5 judecători de la ÎCCJ să poată fi modificată imediat.

Unul dintre completele de 5 magistrați ale instanței supreme, condus de Iulian Dragomir, are spre soluționare dosarul DGASPC Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat, în primă instanță, la închisoare cu executare.

Din completul lui Liviu Dragnea fac parte judecătorii Simona Neniță, Daniel Grădinaru, Florentina Dragomir și Lavinia Lefterache.

Legea de modificare a legii de organizare judiciară prevede că vicepreședintele ÎCCJ și președintele Secției Penale nu mai conduc completele de 5 judecători, ci toți magistrații din complet sunt trași la sorți. În forma anterioară, legea prevedea ca acestea să fie conduse de membrii de drept, ceilalți magistrații fiind trași la sorți la începutul fiecărui an.

La începutul lunii septembrie, colegiul de conducere al ÎCCJ a decis că nu trebuie schimbată componența, având în vedere că s-a stabilit la începutul anului.

“O să studiez cu avocaţii mei ce demersuri putem face, este nelegal (completul de judecată – n.r.) pentru că legea, nu mai ştiu cât, care a modificat 304, spune cu totul altceva şi noi considerăm că este nelegal. O să vorbesc cu avocaţii azi şi mâine să vedem ce demersuri putem face”, a spus Liviu Dragnea, ieri.

Liviu Dragnea a spus că nu va exista un demers în Parlament pe această temă. Liderul PSD a menționat că i-a cerut lui Tudorel Toader să facă demersuri, prin Guvern, privind componența completelor de 5 judecători.

Vineri, ministrul Justiției a anunțat că există două variante de contestare a deciziei ÎCCJ, una la instanță, iar cealaltă la CCR.

”Judecătorii nu pot adăuga la lege, judecătorii nu pot modifica legea, judecătorii trebuie să aplice legea în integralitatea ei, dându-i sensul şi voinţa legiuitorului. Judecătorul nu poate să amâne intrarea în vigoare a unei legi, nici o amânare totală, nici o amânare parţială. Astăzi când vorbim, nu lucrăm la niciun act normativ, la nivelul ministerului, care să modifice această prevedere interpretată de către Înalta Curte. Ce va fi pe viitor vă vom comunica, mai ales că nu am citit hotărârea Colegiului ca să văd raţiunea acestei opţiuni”, a spus Tudorel Toader.

Citeste si...  Gabriela Firea: "Primăria Capitalei va lansa o licitaţie internaţională pentru serviciul bike-sharing

”Vă vorbesc ca jurist. Hotărârea Înaltei Curţi cred eu că poate fi atacă sub două aspecte. (…) Dacă hotărârea Colegiului reprezintă un act administrativ, atunci poate fi atacată la instanţa de Contencios administrativ, de cei interesaţi. Dacă hotărârea Colegiului are semnificaţia unei adăugiri la lege, unei modificări a legii în sensul amânării anumitor prevederi sub aspectul intrării în vigoare, deci dacă privim din această perspectivă, atunci am putea să discutăm posibilitatea sau problema ca Înalta Curte să fi intrat în puterea legiuitorului, să spună că s-a substituit legiuitorului – care a adoptat o lege, bună, rea, şi a venit cu o lege şi a zis că paragraful ăsta se aplică de la anul, atunci cineva ar putea să spună, cei care sunt subiecţi de sesizare a Curţii Constituţionale, din care categoric ministrul Justiţiei nu face parte, ar putea spune că este un conflict juridic de natură constituţională între Înalta Curte care, prin Colegiul de Conducere, a amânat momentul intrării în vigoare a unui paragraf, a unui articol din lege şi că Înalta Curte nu poate să adopte acte, măsuri de natura celor care intră în competenţa legiuitorului”, a explicat Toader.

Avocatul Toni Neașcu, fost apărător al Bombonicăi Prodana în dosarul DGASPC, susține că „incăpățânarea d-lui Dragnea și a altora de a susține public, inclusiv ca presiune pe ministrul justiției, nelegalitatea completelor de 5 judecători de la ÎCCJ este și neproductivă și greșită”.

„Este greșită întrucât legea nu a modificat nimic în ce privește compunerea și desemnarea judecătorilor în aceste complete. Neexistând nici o modificare în structura acestor complete ÎCCJ nu avea cum, la mijlocul anului, să facă o nouă tragere la sorți și o nouă desemnare a completelor. Hotărârea colegiului de conducere a ÎCCJ în acest sens este riguros corectă iar explicațiile publice ale d-ei Președinte Tarcea corecte, sub acest aspect. Legea 207/2018 se aplică la ÎCCJ”, a precizat avocatul pe Facebook.