Featured, Politic

Surse: Negociatorii. Cine sunt liberalii puşi să strângă numărul de voturi pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă

PNL începe pregătirea unei moţiuni de cenzură încă din prima săptămână a noii sesiuni parlamentare. Surse politice au precizat pentru „Adevărul“ cine vor fi oamenii care vor încerca să-i convingă cei din UDMR şi Pro România, dar şi pe aleşi din PSD şi ALDE, să susţină moţiunea de cenzură pentru trântirea Guvernului Dăncilă.

„Vom forma o echipă de lucru astfel încât să fie implicaţi mai mulţi colegi în derularea acestor negocieri. Încă nu am stabilit componenţa acestei echipe de lucru, am lăsat un timp de evaluare şi vom stabili la reuniunea de săptămâna viitoare componenţa acestei echipe ţinând cont de afinităţile şi posibilităţile reale pe care le au diferiţi colegi din grupurile parlamentare sau din conducerea partidului de a avea discuţii şi negocieri eficiente la nivelul grupurilor parlamentare şi de asemenea în discuţiile individuale pe care le vom purta cu fiecare parlamentar din majoritate”, a declarat Orban, la începutul săptămânii.    Cu toate acestea, echipa e aproape conturată, au explicat surse politice din PNL. La nivel de discuţii generale, recomandarea este ca fiecare lider al PNL să încerce să convingă reprezentanţi ai Puterii, ai minorităţilor sau ai UDMR. Însă, sunt şi câteva persoane cheie care se vor ocupa de aceste negocieri.   În primul rând, liberalii vor încerca să aibă mai mult succes în discuţiile cu UDMR, partid care înaintea fiecărei moţiuni de cenzură din ultimele sesiuni l-a ironizat pe Orban. Vicepreşedintele Lucian Bode va fi de data aceasta cel care se va ocupa de discuţiile cu UDMR-iştii.    Pentru formaţiunile care asigură majoritatea parlamentară şi susţinerea Guvernului Dăncilă va fi trimis un om cu experienţă în ceea ce priveşte negocierile politice, Mai exact, vicepreşedintele Marian Petrache, potrivit unor surse politice. Petrache ar putea fi secondat şi de Victor Paul Dobre.    Nu vor fi neglijate nici negocierile cu Victor Ponta şi cei din Pro România. Persoana desemnată pentru ajungerea la o înţelegere cu aceştia ar fi Raluca Turcan, prim-vicepreşedinte al PNL şi lider de grup în Cameră. De asemenea, şi Alina Gorghiu (vicepreşedinte al Senatului) ar putea fi printre cei care să ajute în negocieri.    Bineînţeles, în funcţiile de evoluţiile discuţiilor, la masa negocierilor ar putea să vină şi Ludovic Orban, liderul formaţiunii.

blank