Actualitate, Featured

Surpriza pentru Dragnea: In dosarul DGASPC, audiat de complet de 5 judecatori

Liderul PSD Liviu Dragnea va fi audiat de completul de cinci judecători de la ÎCCJ pe 18 martie în dosarul DGASPC, anunță Antena3. Magistrații au mai acceptat reaudierea a doi inculpați și cinci martori. Ieri la ÎCCJ atât liderul PSD, cât și procurorii DNA au cerut reaudierea sa.

„Admite, în parte, cererile de administrare de probe formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, de inculpaţii Alesu Floarea, Dragnea Nicolae Liviu şi Şefu Olguţa. Încuviinţează administrarea probei testimoniale cu următorii martori: Dumitru Jenica – pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii Alesu Floarea şi Şefu Olguţa; Oprescu Silvia şi Dumitrescu Mircea – pentru inculpatul Dragnea Nicolae Liviu; Neagu Valerica şi Lazăr Lucian pentru inculpata Şefu Olguţa”, se arată în decizia magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).

La termenul de ieri liderul PSD nu s-a prezentat, însă va fi audiat pe 18 martie, au decis judecătorii.

Completul care îl judecă pe Dragnea este format din Simona Daniela Encean, Lucia Tatiana Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera şi Aida Popa.

În 21 iunie, liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat joi la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu. El a fost achitat pentru infracţiunea de fals intelectual.

blank