Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Supra-acciza la benzină a adus PIERDERI la buget de 11 milioane de euro!

Gândită de Liviu Voinea ca o sursă suplimentară de venit, taxa de 7 cenți/litru de carburant i-a dat peste cap calculele ministrului pentru buget: în loc de plus 50 mil. euro/lună, statul a încasat -11 mil. euro.

benzinarii_mimeaza_concurenta_statul_mimeaza_competenta_pretul_la_pompa_creste_sincer_644x416_48644500_46613800_72043500

În toamna anului trecut, „Tom Bugețel”, poreclă „făurită” pe holurile BNR, – instituție la care va ajunge, de altfel, din octombrie Liviu Voinea, pe post de viceguvernator, ne anunța că pentru a avea autostrăzi și drumuri moderne e necesară introducerea unei taxe de 7 eurocenți pe litru de carburant, adică 41 de bani/litru.

Conform calculelor făcute de Voinea & Co, supra-acciza trebuia să aducă suplimentar la buget încasări de aproape 500 mil. euro/an, luând în calcul un consum anual de 6-7 mld. litri. Doar că planurile făcute acasă diferă ce cele din târg, astfel că s-a ajuns ca în prima lună de aplicare a taxei (1 aprilie – data de aplicare, n.r), încasările din acciză în loc să fie mai mari cu 50 mil. euro au fost mai mici cu 11 mil. euro decât cele din luna anterioară, conform calculelor realizate de Uniunea Transportatorilor Rutieri, în baza datelor comunicate de INS.

Practic, o gaură de 60 mil.euro. Iar acest lucru s-a întâmplat în ciuda tuturor semnalelor care arătau că impactul taxei nu va avea rezultatul scontat. Cifrele oficiale demonstrează acest lucru.

blank