Sport, Stiri, Ultima Ora

Super imagini! Cum a petrecut sărbătorile Gigi Becali

Gigi Becali a sărbătorit al doilea Crăciun la rînd în închisoare, dar va avea ocazia să se alăture familie începînd de săptămîna viitoare, cînd va fi eliberat pentru a petrece Revelionul. Cel mai probabil, nu va mai fi o petrecere memorabilă, aşa cum obişnuia patronul Stelei să organizeze an de an, în timpul sărbătorilor. Iată care au fost cele mai tari momente care l-au avut pe Gigi Becali în prim-plan în perioada sărbătorilor de iarnă.

becali-4-610x400

Urări şi distracţie înainte de condamnare

GIGI BECALI. El a făcut show la ultimele sărbători de iarnă petrecute în mijlocul familiei. La trecerea în 2013, patronul Stelei a făcut un duet de senzaţie cu Diana Bişinicu şi au cîntat melodii în aromână. Iar pe ringul de dans, Gigi nu a avut rival.

“Ce-i mai pot cere eu lui Dumnezeu, cînd eu, pe timp de criză, am avut cel mai bun an de cînd mă ştiu eu. Şi politic, şi fotbalistic, şi material. Ce pot cere eu? Decît să zic, ca la Sfînta Liturghie, că mă rog pentru cîrmuitorii noştri, să le dea Dumnezeu înţelepciune, să poată face bine pentru oameni. Pentru 2013 n-am ce cere. Probabil o chestiune fotbalistică, pentru că ar bucura toată România, că foarte mulţi oameni sunt stelişti”, declara Becali în prima zi a lui 2013. Peste patru luni şi jumătate avea să fie condamnat.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=_7ia6KSn-hQ]

Înaintea acelui Revelion, de Crăciu, Becali ieşise cu bani la sutele de colindători care l-au asaltat. După ce a împărţit bancnote mari în toate direcţiile, patronul Stelei a trebuit să cedeze, din cauza numărului tot mai mare de oameni care doreau să-i facă urări de sărbători.

Tot certat cu George Copos după scandalul legat de neachitarea camerelor la hotel cu doi ani în urmă, Gigi Becali a preferat să meargă la un alt hotel de sărbători în 2011. A stat liniştit de Crăciun, aşa cum se întîmpla în aproape fiecare an, dar a făcut un adevărat show de Revelion. Cea mai tare scenă de atunci a fost cu Becali cîntînd cot la cot cu lăutarii melodia “Zărzărică, zărzărea”. Nu au lipsit nici clasicele promisiuni. “Steaua va scăpa de ghinioane şi o să vedeţi că ne va face o bucurie pentru români şi va cîştiga titlul“, promitea Becali. De atunci a început ascensiunea “roş-albaştrilor”. Au avut un retur foarte bun, iar în următorul sezon au luat titlul, după venirea lui Reghecampf.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=Af6h7pQBZkc]

La trecerea în 2010, Gigi Becali a făcut Revelionul alături de familie şi mai mulţi apropiaţi la hotelul Sport din Poiana Braşov, deţinut de George Copos. Au stat şase zile, timp în care şi-au făcut toate poftele. Doar că, la doar cîteva luni după, Copos a acţionat clubul Steaua în instanţă, pe motiv că patronul ei a plecat de la hotel fără să plătească. 50.000 de euro susţinea rapidistul că ar fi trebuit să primească de la Becali şi apropiaţii săi. “În primul rînd eu am plătit! Iar în al doilea rînd, el inventează bani mulţi pe acolo. A făcut el o factură şi-a scris pe ea Steaua. La mintea lui de nebun era supărat că nu i-a semnat Steaua factura”, spunea Becali la vremea respectivă. Regret atitudinea lui Gigi Becali, care crede că totul i se cuvine fără plată. De asemenea, regret lipsa lui de caracter atunci când i se cere să achite contravaloarea serviciilor de care a beneficiat”, a fost replica lui Copos.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=KH2KL960dos]

blank