Featured, Medical

Sunt sanse ca Maternitatea Giulesti sa fie mutata in alta cladire

Sunt sanse ca Maternitatea Giulesti sa fie relocati in alta cladire.Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti ar putea fi împuternicită să demareze proceduri de identificare şi achiziţie a unor imobile cu scopul relocării în alte clădiri a Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu”, a Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. Dr. Dan Theodorescu” şi parţial a Spitalului Clinic „Dr. I Cantacuzino” – Secţiile Obstetrică-Ginecologie I, II şi Neonatologie.

Un proiect de hotărâre în acest sens figurează pe ordinea de zi a şedinţei de miercurea viitoare a Consiliului General al Capitalei.În raportul de specialitate sunt invocate notele de fundamentare trimise de cele trei spitale către Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.

Potrivit raportului, necesitatea relocării este determinată de mai mulţi factori: funcţionalitatea spaţiilor cu destinaţie medicală şi non-medicală; siguranţa structurală şi de integritate constructivă a imobilelor; îndeplinirea cerinţelor din normele Direcţiei de Sănătate Publică privitor la suprafeţele alocate per pacient şi a circuitelor medicale; încadrarea imobilelor ce găzduiesc spitalele la momentul actual în categorii de clasă seismică ce nu permit continuarea activităţii sau limitează desfăşurarea activităţii, condiţionat de intrarea imediată în lucrări de consolidare.

Pentru Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” este necesar un imobil în suprafaţă de cel puţin 14.000 mp, pentru Spitalul „Dr. Dan Theodorescu” – 4.500 mp iar pentru Spitalul Clinic „Dr. I Cantacuzino” – 5.000 mp.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat la începutul acestei săptămâni că reprezentanţii Companiei Municipale Imobiliare Bucureşti vor încerca să identifice un spaţiu adecvat pentru relocarea de urgenţă a Maternităţii Giuleşti.

„Chiar din acest weekend am luat legătura cu colegii mei de la Compania Imobiliară, care va încerca să identifice un spaţiu adecvat pentru relocarea de urgenţă a Maternităţii Giuleşti într-un spaţiu nou, modern. Medicii sunt extraordinar de buni – şi medicii, şi asistentele, şi tot personalul medical – de aceea sunt şi căutaţi atât de mult, din întreaga ţară şi din Bucureşti”, a spus ea.

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a solicitat Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu” să sisteze internările începând cu data de 30 noiembrie, având în vedere cazurile de infecţii nosocomiale cu stafilococ auriu constatate în unitatea sanitară. În prezent, la acest spital se efectuează lucrări de reparaţii şi igienizare.

Potrivit unei informări prezentate miercuri de Spitalul de copii „Grigore Alexandrescu”, numărul bebeluşilor care s-au născut la Maternitatea „Panait Sârbu” şi apoi au fost internaţi la această unitate sanitară prezentând stafilococ auriu a ajuns la 23.

blank