Actualitate

SUA din nou în alertă. 10 polițiști împușcați într-un atac armat

Un nou atac armat a avut loc duminică, la ora locală 9 (ora 17, ora României) în Statele Unite ale Americii. Atacul i-a vizat pe mai mulți polițiști din Baton Rouge, aflaţi la un centru comercial.

În urma atacului, 10 poliţişti ar fi fost împuşcaţi, dintre care trei au murit. În schimbul de focuri a fost ucis și atacatorul.

Poliţia din Baton Rouge a avut multe probleme în ultimele zile după uciderea lui Alton Sterling, un bărbat de culoare de 37 de ani, în timp ce era imobilizat la pământ. Poliţiştii care l-au împuşcat au declarat că li s-a părut că bărbatul are o armă şi că intenţiona să o folosească.

Incidentul din Louisiana vine la doar câteva zile după un eveniment similiar din Texas. Pe 8 iulie, la un miting de protest al comunităţii de culoare din Dallas, mai mulţi poliţişti au fost împuşcaţi de un lunetist.

blank