America se poate întoarce în lockdown. Consilierul lui Joe Biden din echipa epidemiologică privind Covid, Michael Osterholm, spune că un lockdown național în SUA, timp de patru-șase săptămâni, ar putea să țină pandemia sub control, așa cum s-a întâmplat în Noua Zeelandă și Australia.

Închiderea afacerilor și susținere financiară pentru cei care nu își vor mai încasa salariile timp de patru până la șase săptămâni ar putea ajuta la menținerea pandemiei sub control și la continuarea economiei până la aprobarea și distribuirea unui vaccin, a declarat dr. Michael Osterholm.

Osterholm, care ocupă funcția de director al Centrului de Cercetare și Politică a Bolilor Infecțioase de la Universitatea din Minnesota, a declarat la începutul acestei săptămâni că țara se îndreaptă spre „iadul Covid”. El a spus că numărul de cazuri este în creștere, pe măsură ce tot mai mulți oameni nu mai poarăt măști și nu mai respectă regulile de distanțare socială, manifestând așa-numita „oboseală pandemică”. Medicul a adăugat că vremea rece îi face pe oameni să stea mai mult în spații închise, unde virusul se poate răspândi mai ușor.

O blocare la nivel național ar putea reduce numărul de cazuri noi și de spitalizări, în timp ce lumea așteaptă un vaccin, a declarat el, scrie CNBC.

„Am putea plăti pentru un pachet de susținere pentru a acoperi pierderea salariilor pentru angajați, pierderile companiilor mici și mijlocii, ale orașelor și statelor. Am putea face toate acestea. Dacă am face asta, atunci am putea să ne închidem timp de patru până la șase săptămâni”, a spus el.

Osterholm a adăugat că un astfel de blocaj ar ajuta țara să controleze virusul, „așa cum au făcut-o Noua Zeelandă și Australia”.

În ceea ce privește evoluția pandemiei, Osterholm a spus că SUA se îndreaptă spre o perioadă întunecată până când vaccinul va deveni disponibil.

„Ceea ce trebuie să înţeleagă americanii e că urmează să intrăm în iadul COVID. Chiar se întâmplă. Acum 10 săptămâni am prezis că de Ziua Muncii vom vedea o creştere astronomică a numărului de cazuri. După cum ştiţi, acum vorbim exact de acest fel de problemă: 120-130.000 de cazuri noi pe zi, când acum câteva săptămâni vorbeam doar de 23-25.000 de cazuri. Acest număr va continua să crească substanţial, nici măcar nu ne-am apropiat de vârf”, a explicat Osterholm.

El a adăugat că vine cea mai neagră perioadă a pandemiei pentru SUA și că spitalele din unele oraşe deja nu mai fac faţă numărului de infectări.

Osterholm a fost numit luni în „consiliul consultativ” Covid, format din 12 membri.


Citeste si...
Iată cum arată Diego Maradona. Abia mai poate merge