Featured, International

SUA a desemnat un reprezentant care să se ocupe de problemă corupției din România și Bulgaria

Departamentul de Justiţie al SUA a numit un reprezentant special pentru a ajuta la combaterea problemelor privind corupţia, spălarea banilor şi crima organizată din România şi Bulgaria, a informat ambasada americană la Sofia, citată de Mediafax.

Cele două părţi au fost de acord să dezvolte un dialog pentru responsabilitatea procurorilor şi independenţa sistemului judiciar.

Ambasadorul Mustafa a avut miercuri, în acest context, o întrevedere cu ministrul de Justiţie bulgar Danail Kirilov, pentru a discuta problemele privind legile justiţiei.

În cadrul întrevederii a fost prezent şi noul reprezentant special al SUA pentru Justiţie, Jessica Kim.

Jessica Kim a deţinut anterior funcţia de procuror adjunct în Columbus, Ohio, iar în 2018 a fost premiat de către procurorul general american Jeff Sessions pentru „contribuţii remarcabile ale unui nou angajat”.

Este pentru prima dată când SUA trimit un reprezentant special în regiune, cu misiunea expresă de a se ocupa de probleme legate de corupție, spălare de bani și crimă organizată.

 

blank