Featured, Showbiz

Stela Popescu se va odihni lângă regizorul Geo Saizescu

În timp ce în centrul Capitalei, pe cea mai mare arteră a Bucureștiului, Calea Victoriei, lumea se călca în picioare să o vadă pentru ultima oară pe Stela Popescu, la 20 de km distanță, în Cimitirul Mânăstirii Cernica, unde se va odihni pentru vecie artista, era liniște și pace. Reporterii Click au vorbit cu groparii și preotul care răspunde de locurile de veci și au aflat unde va fi înmormântată”doamna cupletului ”românesc.

”Pe Stela Popescu o putem înmormânta fie în cripta unde au fost puși soțul și părinții ei, fie mai încolo, sub brad, unde mai are două locuri dar acolo nu este amenajat nimic. Eu cred că va fi lângă domnul Maximilian, așa cum s-a spus. Aștept ordine”ne arată locurile Nea Grigore, șeful groparilor din cimitir.

blank

Mormântul unde va fi depusă Stela Popescu sare în ochi de la o poștă: are flori proaspete, crizanteme cum îi plăceau marii actrițe

Părintele Maxim, administratorul cimitirului ne-a dezvăluit că așteaptă să fie contactați de membrii familiei pentru a începe lucrările. Oricum, coșciugul artistei nu va putea fi adus în Mânăstirea Cernica sâmbătă la prânz după cum s-a anunțat. ”La noi sunt ample reparații și nu putem să primim sâmbătă coșciugul pentru că nu avem capelă, iar morții îi punem în biserica mare. Or prezența mâine (n.r sâmbătă)a procesiunii ar însemna să renunțăm la slujbe și nu putem face asta”, ne-a spus tranșant părintele Maxim. Locul de veci al doamnei Stela Popescu este vegheat de un cavoul unui alt mare nume al artei omânești, regizorul Geo Saizescu iar la câțiva pași se află mormântul marelui teolog, Dumitru Stăniloae.”Suntem pregătiți. Doar nu o să fie mai rău ca la ultima înmormânate de soi, cea a Marioarei Murărescu, realizatoarea TVR”ne-a zis Nea Grigore groparul.

blank