Sport, Stiri

Steaua a ratat primăvara europeană

Adio Europa! Meciul Steaua – Schalke s-a încheiat 0-0

fotbal

Oamenii lui Laurenţiu Reghecampf au ratat câteva ocazii mari de gol, ghinionistul serii fiind Piovaccari. Şi cum Basel a câştigat cu 1-0 în faţa lui Chelsea, campioana României nu mai poate termina grupa mai sus de locul 4, chiar dacă se va impune la Londra, în ultima etapă.

Obligată să câştige pentru a păstra şanse, cel puţin din punct de vedere matematic, de a ajunge în primăvara europeană, Steaua a început ofensiv meciul de aseară, cu Schalke. În primul sfert de oră, atacurile roş-albaştrilor au eşuat însă în apropierea careului oaspeţilor, fie pentru că Piovaccari, Chipciu şi Adi Popa au greşit pasa decisivă, fie fiindcă fundaşii adverşi i-au blocat pe români.

Cu Prepeliţă titularizat pe partea dreaptă, în locul lui Georgievski, şi cu debutantul Neagu la mijloc, Steaua s-a clătinat mai apoi la incursiunile tot mai dese ale nemţilor pe părţile laterale ale terenului. Impulsionată de Uchida, Schalke a ratat două mari ocazii de gol prin Farfan (min. 29, a reluat peste poartă, de la circa 6 metri, şi 34, din lovitură liberă), acelaşi jucător centrând pentru un gol anulat însă de arbitru – mingea a părăsit suprafaţa de joc. De partea cealaltă, Steaua putea înscrie în minutul 31, când Piovaccari a reluat acrobatic, deşi se afla cu spatele la poartă, însă goalkeeperul Fahrmann a reuşit să respingă. La reluare, Steaua a apărut pe teren cu Fernando Varela în locul lui Neagu, însă portughezul, care a împlinit 26 de ani chiar ieri, a trecut fundaş dreapta, iar Prepeliţă a urcat în mijloc. Aceste permutări au dinamizat jocul echipei lui Laurenţiu Rechecampf, care a atacat tot mai periculos. Şi după ce Chipciu şi Prepeliţă n-au putut marca, deşi s-au aflat singuri cu portarul (min. 59), Fahrmann a scos şi balonul trimis de Szukala (min. 61). Portarul german l-a lovit apoi (min. 69) cu pumnul în cap pe Piovaccari, în careu, însă arbitrul olandez Bas Nijhuis n-a dictat penalty, ci doar corner.

piovacari-steaua-GABI

Şi cum a irosit alte situaţii favorabile prin Tănase (min. 76, mingea şutată a şters stâlpul), Stanciu (min. 84, “scăriţă” singur cu portarul) şi Piovaccari (min. 90, a trimis în braţele goalkeeper- ului), Steaua n-a reuşit victoria, fiind eliminată din Europa.

Meciul de aseară nu s-a disputat în condiţii tocmai bune, mai ales că în Bucureşti vremea s-a răcit încă de luni, iar din după- amiaza de ieri a început să ningă. Acoperişul Arenei Naţionale a fost tras, însă gazonul n-a fost tocmai protejat. La ora meciului, vântul a împins în interior fulgii de zăpadă, prin zonele deschise dintre tribune şi acoperiş, iar în incintă a fost foarte frig. Din acest motiv, la meci au asistat în jur de 13.000 de spectatori, o mie dintre ei fiind suporteri germani.

Steaua n-a reuşit aseară primul succes în Liga Campionilor, pe teren propriu, de la acel 1-0 cu Lodz, din 1996. Şi totodată pe cel dintâi de la ultimul succes în deplasare, 4-1 cu Dinamo Kiev, în Ucraina, acum şapte ani. Campioana României a egalat astfel contraperformanţa lui Spartak Moscova, care a înregistrat o serie de 22 de partide fără victorie în această competiţie, între 2000 şi 2006.

 

blank