Sport, Stiri

Steaua îi duce dorul lui Mihai Stoica. „Nu-l poate înlocui nimeni. Era unic”

Mihai Stoica era omul „bun la toate” în cadrul clubului din Ghencea, iar Helmuth Duckadam, preşedintele de imagine al „roş-albaştrilor”, consideră că lipsa fostului manager stelist, condamnat în „Dosarul Transferurilor”, se simte din plin.

23mm_CP-465x390

Deşi s-a vehiculat atât numele lui Didi Prodan, cât şi cel al lui Gabi Popescu, pentru Duckadam e clar că niciunul nu-l poate substitui pe Stoica: „Avem nevoie de un manager. Nimeni nu îl poate înlocui pe MM. Nici Prodan, nici Popescu, nici eu şi nici Argăseală. El era unic. El era între jucători şi patron şi între staff şi patron. Îşi apăra clubul când era nevoie. Era foarte activ şi în presă şi rezolva problemele echipei. Noi suntem primii în Liga I pentru că nu avem probleme financiare, toate salariile sunt plătite la zi”, a spus „Eroul de la Sevilla”. După înfrângerea de la Târgu-Mureş, scor 0-1, oficialul „militarilor” l-a atacat pe arbitrul partidei, Istvan Kovacs, însă stelistul nu consideră că ar trebui să răspundă pentru declaraţiile sale în faţa comisiilor: „Eu nu înţeleg de ce sunt judecat la Comisia de Disciplină din fotbal. Nu am nicio funcţie oficială. Nu sunt preşedinte şi nici nu sunt oficial al Stelei. Sunt doar o fostă glorie a clubului”, a precizat Duckadam pentru sport.ro.

blank