Veste bună pentru românii datori vânduţi în Spania. Guvernul de la Madrid a dat o lege prin care statul va şterge restanţele celor care nu-şi mai pot plăti creditele.

romani_credit_69326300

Măsura ce îi vizează pe românii datornici la bănci aflaţi în Spania, se va aplica celor care au venituri mai mici, de sub 22 de mii de euro pe an.

În Spania trăiesc peste un milion de români, iar potrivit estimărilor, două treimi dintre aceştia au făcut împrumuturi la bănci. Poate chiar mai mult de jumatate au rezolvat problemele cu banca în vreun fel, adică au dat înapoi casa, au plătit nişte bani, au rămas cu nişte datorii pe care le-au plătit.

Totuşi, zeci de mii de români continuă să fie datori vânduţi băncilor spaniole. Pe măsură ce Spania s-a cufundat în criză, ei nu şi-au mai putut plăti ratele.

„Până acum, banca te urmarea 20 de ani, acum te urmăreşte 5 ani, de asemenea, şi plafonul e ceva mai mic”, a spus Daniel Ţecu, preşedinte FADERE.

Astfel, statul spaniol va şterge datoriile familiilor de români care câştigă sub 22.000 de euro pe an, dar după ce vor preda bunurile dobândite în urma contractării împrumutului. Măsura Guvernului trebuie aprobată şi de Parlament.

Citeste si...
Orban și SRS, reacții acide după anunțul suspendării lui Băsescu