Starea de alertă
Actualitate, Featured

Starea de alertă a fost prelungită. Noua formulă de calcul a incidenţei se va aplica peste două săptămâni, anunță premierul

Starea de alertă pe teritoriul României a fost prelungită pentru alte 30 de zile, începând cu 12 februarie, a anunțat premierul Florin Cîţu. Acesta a precizat că formula de calcul a ratei de incidenţă a cazurilor de COVID-19 prin includerea focarelor se va aplica peste două săptămâni.

„A fost prelungităn.r. starea de alertă, a spus Florin Cîţu, după şedinţa de Guvern de miercuri.  De asemenea, el a indicat că noua formulă de calcul a ratei de incidenţă se va aplica peste 14 zile.

„Am cerut această analiză. Nu se va aplica imediat. Ea se va aplica peste 14 zile, tocmai pentru a avea o perioadă de tranziţie. Am cerut şi eu aceste date. Răspunsul a fost că aceasta este formula pe care o folosesc epidemiologii. Nu am o problemă cu acest lucru. Nu modifică foarte mult, pentru că noi deja am vaccinat şi în spitale, şi în centrele de bătrâni, unde puteau să apară focare şi de aceea permite şi această perioadă de 14 zile. Este doar o modificare pur statistică pentru a avea informaţia aproape de realitate şi este o formulă pe care o folosesc toate ţările din UE, deci nu este nimic care să ne îngrijoreze”, a spus premierul.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat luni hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi a măsurilor pentru prevenirea răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2 aplicate până în prezent.

Starea de alertă ar urma să fie prelungită cu încă 30 de zile.

blank