Featured, Politic

Spunem STOP abuzurilor statului paralel. ALDE luptă pentru democraţie. Europarlamentarul Norica Nicolai, despre mitingul PSD

Europarlamentarul Norica Nicolai a declarat vineri că va participa la mitingul PSD de sâmbătă, pentru a spune stop ABUZURILOR STATULUI PARALEL şi că ALDE va lupta pentru reintrarea într-o LOGICĂ a democraţiei şi a respectării drepturilor şi libertăţilor oamenilor.

”În ultimii ani, ALDE a dus o bătălie continuă cu reprezentanţii statului paralel. În ultimele luni, s-au adunat munţi de dovezi care arată că am avut dreptate în tot ceea ce am spus. Protocoalele secrete făcute publice, achitările pe bandă rulantă în dosarele instrumentate de către DNA, abuzurile unor procurori de la DNA Ploieşti care au fraudat dosare, acestea sunt doar o parte din faptele reprobabile denunţate. Toate dezvăluirile din ultimele zile, din ultimele luni sunt printre motivele care stau la baza mitingului din 9 iunie,” a declarat preşedintele Consiliului Naţional al ALDE, europarlamentarul Norica Nicolai.

Ea va participa la mitingul PSD de sâmbătă, pentru a protesta faţă de abuzurile din Justiţie.

”Sâmbătă voi fi în Piaţa Victoriei, alături de alte zeci de mii de români, pentru a spune stop abuzurilor unor instituţii nedemocratice, care au încercat să acapareze puterea în România, în frunte cu binomul care a lucrat cu drag şi spor până mai acum doi ani. Trebuie înţeles până unde s-a ajuns din punct de vedere al abuzurilor şi al instrumentelor pe care statul paralel şi le-a creat pentru a controla instituţiile alese democratic în România. Trebuie să expunem tot putregaiul sistemului şi să începem să facem curăţenie, iar acest miting este şansa de a ne face auziţi, atât în interiorul României, cât şi în exterior. Trebuie să reintrăm într-o logică a democraţiei şi a respectării drepturilor şi libertăţilor oamenilor. Parlamentul nu este sală de judecată şi nici nu vrem să dăm condamnări. În urma acestui proces, sistemul va avea şansa de a se însănătoşi, fără a mai exista abuzurile de până acum. Este ce îşi doresc toţi românii, este ceea ce se va vedea şi se va auzi sâmbătă în Piaţa Victoriei”, a adăugat europarlamentarul ALDE.

Ea afirmă că partidul din care face parte va milita în continuare pentru ”revenirea la adevăratele principii ale democraţiei”.

”Nu ne vom lăsă intimidaţi de presiunile şi manipulările care apar în mod constant. Ne vom lupta, prin instrumentele legale avute la dispoziţie, pentru a nu reveni la teroarea anilor 50, ci să revenim la o stare de normalitate, la un stat de drept autentic”, a conchis Nicolai.

blank