Actualitate, Featured

Spitalul de copii Victor Gomoiu din București a primit un audiometru, unic în România

Secția ORL din cadrul Spitalului de copii „Victor Gomoiu” a primit ca donație un audiometru, unic în România în acest moment, sub forma unei tablete cu un program interactiv pentru copii care detectează hipoacuzia și un timpanometru.

„Pentru Spitalul clinic de copii această inițiativă de a ameliora starea de sănătate a copiilor este esențială, aceasta este și dovada acceptării unui parteneriat de a promova ‘Auzul un drept al copilului’ și al tuturor de fapt. În acest sens a fost dotată secția ORL cu aparatură care să permită identificarea copiilor care au tulburări de uz. Este foarte important ca această identificare să se facă încă din perioada de nou-născut, dar dacă din varii motive acest lucru nu s-a întâmplat este important ca în primii doi trei ani de viață să identificăm copiii pentru a le îmbunătăți pe de o parte auzul și implicit capacitatea de a vorbi, de a relaționa, și de a exprima ceea ce ei de fapt gândesc”, a declarat pentru Agerpres Doina Anca Pleșca, managerul Spitalului de copii „Victor Gomoiu”.

Clubul Rotary București (organizație neguvernamentală) a anunțat luni că și în acest an continuă proiectul de echipare a secției ORL din cadrul Spitalului de copii „Victor Gomoiu” din București, venind în sprijinul comunității locale prin dotarea cu echipamente de diagnosticare în valoare de 22.000 RON. Astfel, au fost achiziționate și donate secției ORL un audiometru, unic în România în acest moment, sub forma unei tablete cu un program interactiv pentru copii care detectează hipoacuzia și un timpanometru. În România, trei din 1000 de nou născuți prezintă probleme de surditate. Dotarea cu aceste echipamente da posibilitatea diagnosticării la timp și corect a copiilor cu hipoacuzie.

blank