Featured, Social

Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara a fost amendat pentru condiții mizere cu peste 6.000 de lei

Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara a fost amendat pentru condițiile mizere din saloane. Inspectorii Direcției de Sănătate Publică Timiș au aplicat unității medicale sancțiuni de peste 6.000 de lei. O amendă de 1.000 de lei a fost dată pentru dotarea necorespunzătoare a grupurilor sanitare, iar 600 de lei pentru modul deficitar de colectare a deşeurilor sanitare.

Inspectorii Direcției de Sănătate Publică Timiș au aplicat nu mai puțin de trei amenzi, ce însumează 6.600 de lei, după ce au efectuat, luni, un control la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. În această unitate medicală există saloane cu pereți scorojiți și mobilier ruginit în care au fost internați pacienți, din lipsă de spațiu, notează digi24.ro.

„Cea mai mare amendă, cea de 5.000 de lei, a fost dată spitalului şi pentru acele saloane improprii în care au fost făcute internări. Evident că s-a făcut recomandarea şi s-a şi interzis internarea altor bolnavi în acele saloane”, a declarat pentru sursa citată Dana Şpac, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Timiş.

Dintre cele trei amenzi, una de 5.000 de lei a fost dată spitalului, alta de 1.000 de lei unui asistent medical și o alta de 600 de lei unui alt asistent medical. Ultimele două sancțiuni au fost aplicate pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor și pentru că la grupurile sanitare nu existau materiale igienice individuale pentru pacient.

Direcția de Sănătate Publică Timiș a efectuat, luni, un control la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, după ce au apărut în spațiul public imagini din saloane cu pereți scorojiți, mobilier plin de rugină și cearceafuri în ferestre.

Atât managerul unității medicale, cât și primarul Timișoarei, Nicolae Robu, au precizat că unitate medicală se află în reparații. În salonul în care au fost surprinse imaginile dezolante nu ar fi trebuie să fie internați pacienți deoarece, oficial, se află în șantier.

Nu este singura situația scandaloasă care scoate la iveală lipsurile din sistemul medical din România. Pacienții din secția de cardiologie stau câte doi în pat la Spitalul Municipal Bârlad din cauza „gestionării proaste” a numărului de paturi.

blank