Alcoolul ucide pe an circa trei milioane de oameni, iar printre aceștia procentul tinerilor de până la 30 de ani este foarte mare.

Specialiștii Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) au identificat cauza principală a mortalității pe glob. Este vorba de consumul de alcool, comunică mass-media de peste hotare.

Conform cercetărilor efectuate de experții OMS, fiecare al douăzecilea deces în lume este provocat de conducerea unui mijloc de transport în stare de ebrietate sau de maladiile cauzate de abuzul de alcool. Această cifră depășește numărul deceselor ce țin de SIDA, accidente rutiere și crime violente, toate acestea luate la un loc.

Potrivit ultimei statistici a OMS, alcoolul ucide în total pe an peste trei milioane de oameni.

Totodată, studiul a demonstrat că 13,5 procente din numărul total al deceselor sunt persoane cu vârste de 20 — 29 de ani.

 

În principal, decesele legate de alcool se referă la bărbați — aproape trei pătrimi. Conform evaluării OMS, 237 de milioane de bărbați și 46 de milioane de femei din întreaga lume suferă de maladii legate de consumul de alcool.
În medie, 2,3 miliarde de oameni se consideră în prezent consumatori de alcool.

Datele experților arată că cel mai mare consum de băuturi spirtoase este înregistrat în Europa. Totodată, OMS menționează că în Rusia, Moldova și Belarus această tendință este în scădere.

Însă OMS avertizează că în afara Europei consumul de alcool continuă să crească, mai ales în Asia, China și India.

OMS îndeamnă țările să perceapă impozite pentru alcool și să interzică publicitatea băuturilor spirtoase în scopul reducerii consumului.