Persoanele cu bruxism au, la prima vedere, două probleme: deranjează somnul partenerilor de viaţă şi se confruntă cu dureri în zona maxilarului. Dar scrâşnitul din dinţi poate avea consecinţe negative mai mari decât atât.
Denumit medical bruxism, scrâşnitul din dinţi în timpul nopţii, o dată pe săptămână sau mai des, fragilizează rădăcinile dentare şi toceşte smalţul, iar în timp, poate crea probleme şi la nivelul maxilarelor. Cu toate acestea, sunt puţine persoane care ajung la medic pentru a se trata de bruxism, deşi specialiştii susţin că scrâşnitul din dinţi în timp ce dormim este una dintre cele mai comune tulburări de somn. Stresul, unele ticuri, dar şi poziţia incorectă de somn ne fac să strângem din dinţi pe timpul nopţii şi, în unele situaţii, chiar şi ziua. Consecinţele constau în dureri ale muşchilor maxilarului, dureri de cap, fisuri în smalţul dinţilor şi, în timp, în distrugerea ţesuturilor gingival şi osos care, în mod normal, susţin dantura. O altă urmare poate fi disfuncţia articulaţiei maxilarului şi mandibulei. Trebuie identificată sursa «răului» Scrâşnirea dinţilor prin încleştarea maxilarelor poate avea multe cauze, iar identificarea acestora este importantă în tratarea afecţiunii. În general, riscul de bruxism este mai mare în situaţiile în care se cumulează cauzele de natură dentară, adică anumite contacte nefuncţionale dintre dinţi, şi tensiunile emoţionale care apar pe fond de stres. Dovada faptului că tensiunile emoţionale şi surmenajul contribuie la apariţia bruxismului este, în opinia specialiştilor, faptul că afecţiunea este mai frecventă la tinerii activi, mai expuşi stresului şi la femei, care au o sensibilitate emoţională crescută. La aceste elemente se adaugă şi tulburările de ordin psihic precum depresia, stresul posttraumatic şi anxietatea, manifestate prin somn neliniştit şi coşmaruri, care favorizează scrâşnitul dinţilor. De aceea, o latură importantă a tratamentului în caz de bruxism o reprezintă psihoterapia, ce are drept scop tratarea anxietăţii, depresiei şi altor tulburări emoţionale care se pot asocia cu bruxismul. Lipsa dinţilor poate fi motivul Extracţiile unor dinţi care nu sunt înlocuiţi cu implanturi sau cu punţi pot determina scrâşnitul dinţilor. Acest lucru se explică prin faptul că dinţii rămaşi se deplasează pe maxilar, în spaţiul rămas liber şi, din cauza acestei migraţii, se ajunge la „muşcătura nefirească”. Mai exact, dinţii nu se mai suprapun, aşa cum se întâmplă când pe maxilare este prezentă toată dentiţia şi apar zone de contact care favorizează scrâşnitul dinţilor. Acelaşi lucru se întâmplă şi atunci când cresc dinţi noi pe maxilare. Este situaţia frecventă a măselelor de minte, care schimbă ocluzia dentară şi, prin acest fapt, pot conduce la bruxism. În unele cazuri, şi lucrările stomatologice pot fi sursa problemei. Pot fi lucrări despre care persoana nu este conştientă că îi împiedică oculzia, iar acest tip de lucrări, de obicei, „prea înalte”, pot fi la originea bruxismului, sau pot agrava problema dacă ea exista în prealabil. Soluţia constă în înlocuirea sau în ajustarea lucrărilor protetice deranjante. Gutierele salvează dantura Persoanele cu bruxism pot purta în timpul nopţii gutiere speciale. Acestea sunt proteze care se realizează dintr-un material numit acrilat şi previn contactul direct dintre dinţii care se ating atunci când persoana îşi mişcă necontrolat mandibula în timpul somnului. O altă soluţie constă în şlefuirea dinţilor în zonele de contact ce generează scrâşnitul. Acest lucru se face doar după ce sunt realizate mulaje din gips ale celor două maxilare, pe baza amprentelor dentare. Modelele obţinute pe baza amprentelor dentare se instalează într-un aparat numit articulator, care imită mişcările mandibulei, pentru ca medicul să vadă exact unde sunt zonele de dantură cu contacte prea înalte ce produc scrâşnitul din dinţi. Pe baza rezultatelor simulării, medicul stomatolog poate interveni asupra dinţilor pentru a-i şlefui, în aşa fel încât să corecteze punctele de frecare nefirească. Specialistul nostru Dr. Oana Deleanu medic pneumolog cu specializare în somnologie Institutul de Pneumologie „Marius Nasta” din Bucureşti În general, bruxismul apare în stadiul al II-lea al somnului şi diagnosticul de confirmare se poate pune în laboratorul de somnologie după înregistrarea polisomnografică. Practic, persoana doarme o noapte în spital, iar activitatea electrică cerebrală şi mişcările îi sunt monitorizate cu ajutorul unor electrozi. În cazul bruxismului, electromiograma, parte a înregistrării polisomnografice, care presupune montarea unui electrod pe bărbie, este cea care poate evidenţia mişcările muşchilor responsabili de scrâşnitul din dinţi. După confirmarea diagnosticului, medicul stomatolog este cel care decide tratamentul. De evitat: Obiceiul de a mesteca gumă favorizează mişcările masticatorii automate şi, implicit, bruxismul.