În timp ce majoritatea pacienților COVID-19 au parte de o recuperare completă, specialiștii avertizează că există un număr de bolnavi ale căror simptome persistă pe termen lung, pe o durată de săptămâni întregi sau chiar luni.

Aceste simptome, pe o durată foarte lungă, sunt „bizare” și nu intră în sfera celor specifice COVID-19, spun experții, și variază de la dureri ciudate, febră și până la dureri ușoare de cap și letargie, notează The Guardian.

Acestea pot să apară și la pacienți cu forme ușoare de boală la început și ar avea legătură cu exercițiile fizice și recidiva infecției. Potrivit unui studiu realizat de King’s College din Londra, unul din 20 de pacienți COVID-19 suferă de astfel de simptome timp de cel puțin o lună.

Unul din zece pacienți au aceste simptome timp de 3 săptămâni, cu toate că durata medie de recuperare pentru cazurile ușoare este de 14 zile.

Profesorul Tim Spector, de la King’s College, a condus echipa care a dezvoltat cea mai mare aplicație de detectare a simptomelor din Marea Britanie și crede că impactul pe termen lung al noului coronavirus este subestimat.

Ce simptome „ciudate” au unii pacienți
„Guvernul spune cetățenilor că este la fel ca și gripa și că ai doar câteva simptome, dar nu este deloc precum gripa. În cazul multor oameni, infecția poate dura mult timp, mulți oameni spun că au avut astfel de simptome de peste trei luni”, a declarat Spector pentru The Telegraph.

Profesorul a descris infecția COVID-19 ca fiind una dintre cele mai ciudate boli pe care le-a întâlnit și este îngrijorat că lumea subestimează efectul noului coronavirus.

Sunt oameni care îmi scriu în fiecare zi și îmi spun că nimeni nu este interesat. Nimeni nu oferă statistici despre acest lucru și guvernul nu colectează datele.

Aplicația noastră este o alternativă la limitarea oferită de sistemul de sănătate, la care, dacă suni, îți vorbesc doar despre simptome asemănătoare gripei, dar sperăm să schimbăm această practică”, a mai adăugat Spector.

În timp ce spune că Regatul Unit a introdus în cele din urmă pe lista oficială de simptome specifice COVID-19 tulburările de somn și pierderea mirosului, profesorul adaugă că senzația lipsei de aer și stările febrile sunt alte simptome ale pacienților care se luptă de o perioadă mare de timp cu noul coronavirus.

Prin ce a trecut un pacient vreme de două luni
Paul Garner, un profesor de boli infecțioase la Școala de Medicină Tropicală din Liverpool, este unul dintre acei unul din 20 de pacienți care încă are simptome COVID-19, la opt săptămâni după ce a luat virusul.

”În mod normal, o boală cauzată de un virus trece după câteva zile, dar aceasta revine și te pocnește din nou și din nou cu simptome diferite”, spune Garner.

După ce în primele două zile de boală s-a simțit doar puțin „ciudat” și obosit, profesorul Garner spune că simptomele au evoluat rapid și s-au transformat într-o durere în zona pieptului și dificultăți de respirație.

Citeste si...  Radu Moraru face ravagii. I-a deconspirat pe Laura Codruţa Kovesi şi Robert Turcescu

„Credeam că va trece. Prietenul meu, care este consultant pentru guvern, a spus să mă aștept să fiu bolnav pentru 7-10 zile. Doar că a continuat și am avut inclusiv o perioadă în care chiar am crezut că voi muri.

Stăteam în pat și nu puteam să-mi ridic brațele, leșinam din poziție orizontală, inima îmi bătea puternic. După două ore am început să îmi revin”, povestește profesorul infectat cu noul coronavirus.

La două luni după instalarea bolii, acesta are în continuare simptome COVID-19 și i-a căutat pe rețelele de socializare pe cei care încă mai au astfel de probleme, descoperind că nu este nici pe departe singura persoană în această stare.

„Toată lumea se concentrează pe ventilatoare, dar sunt foarte mulți oameni ca mine, care sunt bolnavi acasă și care sunt nevăzuți.

Ce am mai observat a fost că un număr mare de persoane nu credeau că sunt bolnave, dar apoi vorbeai cu ele și vedeai cum se macină, crezând că sunt nebuni. Oamenii sunt lăsați să se descurce singuri cu această afecțiune ciudată”, mărturisește Garner.

Profesorul aseamănă COVID-19 cu sindromul de oboseală acută și avertizează că exercițiile fizice nu sunt indicate în drumul spre recuperare.

„În fiecare zi mă trezeam cu dureri de cap, iar apoi, în ziua 44 am început să mă simt mai bine și am lucrat pe bicicletă, apoi am stat în pat pentru o săptămână. Nu cred că oamenii sunt conștienți de legătura dintre exerciții și boală”, a mai spus Garner.

Până în acest moment, specialiștii nu pot spune cu exactitate cât timp durează ca pacienții COVID-19 să se recupereze complet, întrucât virusul este unul nou, ce abia începe să fie înțeles.

„Nu știm cu exactitatea toate implicațiile pe termen lung pentru că vorbim de o boală nouă”, spune Charlotte Bolton, profesor de medicină respiratorie la Universitatea din Nottingham.

Cu toate acestea, un aspect interesant, evidențiat de Bolton, este faptul că pacienții cu simptome ușoare la început pot avea parte de o agravare a acestora, persistând pe o perioadă mai lungă, în timp ce simptomele severe pot trece mai repede.

Ideea este împărtășită și de profesorul Spector, amintit mai sus, care spune că oamenii cu simptome acute în primele două zile par să scape de ele după aproape 10 zile, în timp ce pacienții care au simptome „mai ciudate” par să le manifeste pe o perioadă mai lungă, în episoade.

Profesorul Bolton spune, deasemeni, că persoanele tinere care s-au infectat cu noul coronavirus încep să prezinte perioade de neatenție, uitare.

„Se simt mai bine, revin la muncă, dar capacitatea cognitivă le este afectată. Încep să apară acum aceste raportări întrucât aceste episoade revin acum.

Trebuie să fim conștienți că există un spectru larg de rezultate ce pot interveni în urma acestei boli”, atrage atenția Bolton.