Featured, Showbiz

Soțul Andei Adam a recunoscut tot în fața anchetatorilor

Sorin Andrei Nicolescu, soțul cântăreței Anda Adam s-a văzut din nou în fața anmchetatorilor în numai un. Acesta este suspect într-o afacere cu bani furați cu ajutorul cardurilor clonate.

Conform anchetatorilor, Sorin ar fi scos 48.000 de lei și ceva mărunțiș pe durata a trei ani (mai 2009 – iulie 2012), de pe cardurile unor cetățeni străini de prin Australia, Mexic și Statele Unite.

Inițial Sorin nu a cooperat cu ofițerii de la Crimă Organizată, dar după câteva runde de audieri, acesta a fost transferat la cei de la DIICOT care l-au luat la o nouă tură de întrebări. Astfel, după vre 12 ore petrecute într-un mediu nu tocmai prietenos, Sorin a cedat și a început să povestească.

Acum, se pare că pentru faptul că a colaborat și a spus că rolul său în gruparea de falsificatori a fost doar unul de ”săgeată”, de personaj trimis la înaintare să verificae ce mai e cardurile clonate, i-a convins pe investigatorii să-l ”răsplătească” doar cu un control judiciar de 60 de zile.

blank