Featured, Social

Soția bărbatului ucis de televizoare era la câțiva metri distanță. ”Eram la raionul celălalt, îl cautam, îl sunam și nu-l găseam…”

Soția doljeanului Raul Ciobanu care a murit după ce un container metalic cu televizoare a căzut pe el într-un supermarket din Craiova a ridicat, joi, trupul neînsuflețit al acestuia de la morga Spitalului Județean de Urgență Craiova. Corina povestește că se afla cu soțul ei la cumpărături, incidentul având loc la raionul de electronice, bărbatul fiind un împătimit al acestora.

blank

Corina Ciobanu se află încă în stare de șoc după ce soțul ei a murit în urma unui accident stupid la cumpărături. „Am fost în vizită la rude și apoi ne-am oprit la Selgros la cumpărături. L-am lăsat la raionul de electronice, el fiind interesat de televizoare, iar eu am mers să mă uit la alte lucruri. L-am sunat și nu mi-a răspuns și când m-am dus unde l-am lăsat l-am văzut fără suflare„, a povestit cu lacrimi în ochi, Corina Ciobanu.

Raul Ciobanu lucra de nouă ani în Germania, iar pe 21 decembrie a revenit în țară, cu o zi mai devreme decât își anunțase familia, pentru a-i face o surpriză soției. Corina și Raul Ciobanu s-au căsătorit în urmă cu un an, ei având o relație de patru ani în tinerețe. S-au despărțit la vremea respectivă, reîntâlnindu-se după 32 ani și reluând  relația.

Bărbat în vârstă de 52 ani a murit, miercuri la prânz, în Spitalul Județean de Urgență Craiova, după ce un container metalic cu televizoare a căzut pe el. Incidentul a avut loc într-un supermarket din municipiu, unde victima mersese la cumpărături.

„Din primele verificări se pare că incidentul a avut loc timp ce un angajat al magazinului a manevrat greșit un motostivuitor, iar containerul a picat pe victimă”, a declarat Mihaela Gîrd, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.

blank