Actualitate, Featured

Sorin Ovidiu oferă 250 milioane euro Guvernului României, dar pune doua condiții. Iată care sunt acestea

Pe conturile sale de socializare, controversatul om de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a deics să deschidă o discuție cât se poate de inetresantă cu privire la viitoarele direcții de investiții, dar a făcut, totodată, și o ofertă cât se poate de serioasă Guvernului României.

Mai exact, Sorin Ovidiu Vântu vrea să investească în ceea ce, chiar el a numit, Clubul de Business și Politică SOV, lucru care va lua formă, explică controversatul afacerist, începând cu 14 septembrie 2020. ”Evenimentele din ultimele două-trei luni mi-au produs o așa revoltă încât mi-am propus să și acționez. Actuala clasă politică, poate că sunt mânați de bune intenții, dar din nefericire sunt complet nepregătiți pentru a conduce o nație. (…) Pe 14 septembrie anul curent vreau să lansez Clubul de Business și Politică SOV. Acest Club își propune să școlarizeze în business și politică o masă uriașă de oameni, masă care urmează să își aleagă elitele, iar din aceste elite să se aleagă viitorii conducători ai României”, a explicat Sorin Ovidiu Vântu.

blank

Mai mult, Sorin Ovidiu Vântu este dispus să investească o sumă uriașă în demonstrarea nevinovăției sale, folosind însă un termen eufemistic inspirat: domație. ”Ofer Guvernului României o donație de 250 de milioane de euro, cu două condiții. Prima este să mi se rejudece toate dosarele de câtre judecători competenți și care să nu fie în aria de competență a securiștilor. Modalitatea legală există și se cheamă recurs în interesul legii. A doua, în momentul în care, în urma rejudecării acestor dosare se va constata că magistrații care m-au condamnat la ani grei de pușcărie și-au bătut joc de meserie, din prostie, din răutate, sau la ordinul securiștilor, să fie evacuați din sistem. Dacă aceste două condiții sunt respectate, voi oferi statului român, repet, 250 de milioane de euro. Suma este negociabilă! Cu banii ăștia se pot susține IMM-urile care să vă asigure locurile de muncă când veți termina cu tâmpeniile astea…”, a explicat Sorin Ovidiu Vântu.

blank

Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat la 11 ani de închisare și eliberat de curând
Tribunalul Bucureşti a decis definitiv, pe 27 martie, ca omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu să fie eliberat condiţionat din Penitenciarul Rahova, unde executa 11 ani închisoare, pedeapsă rezultată ca urmare a contopirii
condamnărilor primite în mai multe dosare, informează Agerpres.

Sorin Ovidiu Vântu a executat o pedeapsa de 11 ani de închisoare, după ce instanța a contopit sentințele din mai multe cazuri. Cele mai mediatizate condamnări sunt sentința de 8 ani de închisoare din dosarul căderii Fondului Național de Investiții sau sentința de 10 ani de închisoare din dosarul Petromservice. Fostul om de afaceri a stat în spatele gratiilor aproape șase ani și jumătate.

blank