Actualitate

Sorin Oprescu reactioneaza vehement dupa plangerea la DNA facuta pe numele sau

Pe numele lui Sorin Oprescu, Arhiepiscopia Romano-Catolica din Bucuresti a depus vineri, 27 martie, o plangere la DNA in care reclama faptul ca primarul general al capitalei ar refuza sa demoleze Cathedrala Plaza. In replica la actiunea ARCB, Sorin Oprescu si municipalitatea au remis un comunicat de presa in care se precizeaza ca procedurile referitoare la Cathedral Plaza se desfasoara in conformitate cu prevederile legale, in prezent existand mai multe proceduri judiciare in derulare, iar de finalitatea lor depinde atat demolarea cladirii, cat si modalitatea efectiva in care aceasta se poate realiza. „Precizam ca primarul municipiului Bucuresti a solicitat proprietarului constructiei sa demareze procedurile legale in vederea desfiintarii constructiei inca din anul 2011, insa acest act a fost atacat in fata instantei de contencios administrativ de proprietarul constructiei.

Sorin Oprescu

Judecata acestui dosar a fost suspendata pana la solutionarea irevocabila a dosarului avand ca obiect solicitarea S.C. Millenium Building Development S.R.L. de obligare a Primarului Municipiului Bucuresti sa emita actul administrativ final reprezentat de Autorizatia de construire pentru intrarea in legalitate a constructiei ‘Cathedral Plaza’. Acest din urma dosar se afla inca pe rolul Tribunalului Bucuresti, nefiind pronuntata o sentinta in cauza”, se arata in comunicat. „”Subliniem ca demolarea unei cladiri precum si aducerea la indeplinire a unei hotarari judecatoresti nu se pot face decat cu respectarea dispozitiilor legii. Faptul ca solutionarea acestor litigii se intinde pe o perioada mai lunga de timp nu este, in nici un caz, un aspect imputabil autoritatii publice, ci tine efectiv de realizarea actului de justitie si de asigurarea respectarii drepturilor tuturor partilor implicate”, se mai precizeaza in comunicat.
In acest context, primarul Capitalei isi exprima dezaprobarea cu privire la tipul de comunicat de presa emis de Arhiepiscopia Catolica, „caracterizat de prezentarea incompleta a situatiei de fapt si afirmatii nejustificate si denigratoare”.
De cealalta parte, Arhiepiscopia Romano-Catolica sustine ca singurul demers legal indeplinit de primarul Capitalei a fost emiterea, la opt luni dupa decizia irevocabila, in septembrie 2013, a unei hotarari privind „Efectuarea unei expertize tehnice in vederea stabilirii modalitatilor de desfiintare a constructiei imobil de birouri Cathedral Plaza, estimarea costurilor si determinarea impactului asupra cladirilor aflate in vecinatate”.

blank